Politisti traficanti prinsi cu SRI-ul

marți, 25 octombrie 2011, 20:55
2 MIN
 Politisti traficanti prinsi cu SRI-ul

Politistii de frontiera botosaneni au ajuns din nou in atentia structurilor de combatere a crimei organizate. Casele a doi dintre acestia au fost perchezitionate ieri seara de mascati, in urma unei descinderi organizate de procurorii Biroului teritorial Botosani al Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate (DIICOT) si politistii de frontiera. Sesizati de politistii de frontiera, procurorii DIICOT au solicitat sprijinul Inspectoratului Judetean de Politie, Serviciului Roman de Informatii, Directiei Generale Anticoruptie dar si Serviciului de Informatii si Protectie Interna Botosani, iar ieri dimineata au ajuns pe malul Prutului, unde au organizat un flagrant.

Operatiunea a continuat dupa-amiaza, procurorii organizand descinderi in Romanesti, Stefanesti, Trusesti, Stauceni si Botosani. „In total este vorba de 25 de perchezitii domiciliare in mai multe locatii din judet", a precizat procurorul Lacramioara Balica din cadrul Biroului teritorial DIICOT Botosani. Suspectii, majoritatea provenind din randul persoanelor prinse in mai multe randuri cu tigari de contrabanda, urmau sa fie adusi la sediul DIICOT pentru audieri, iar in functie de rezultatul investigatiilor anchetatorii urmau sa decida daca vor formula propuneri de arestare preventiva. Intrucat ancheta era in plina desfasurare, numele suspectilor nu au fost facute publice.

Anchetatorii au precizat, insa, ca gruparea era foarte bine organizata, fiind impartita pe mai multe paliere. Unul aducea tigarile din Republica Moldova, altul le distribuia in judet, iar apoi marfa era vanduta prin intermediul plasatorilor de pe piata neagra si al magazinelor din mediul rural.

Oameni ai legii condamnati pentru trafic cu tigari

Si alti oameni ai legii au fost acuzati de contrabanda cu tigari. Recent, cei doi politisti de la Manoleasa, Sebastian Cimbru si Marius Dibu, au fost condamnasi la trei, respectiv doi ani de detentie cu suspendare, dupa ce, impreuna cu mai multi localnici au pus pe picioare o retea care aducea tigari peste raul Prut si le valorifica, unele transporturi fiind efectuate cu Loganul Politiei.

Aceeasi condamnare a primit-o si politistul de frontiera Marius Marian Ciobanu, acuzat ca vindea informatii contrabandistilor de tigari.

Alti doi politisti de frontiera, Ioan Daniel Andronic si Vasile Muraru au primit cate noua ani de detentie, dupa ce ar fi coordonat o retea de contrabandisti. Sentinta a fost anulata, insa, de Curtea de Apel Suceava, dosarul fiind retrimis la Botosani.

Recent, un vames a fost arestat preventiv sub acuzatia de trafic cu produse accizabile, iar fratele lui, ofiter SRI este anchetat pentru complicitate. (Sursa: Monitorul de Botosani)

Comentarii