Un mort la zece zile pe soselele judetului

luni, 11 ianuarie 2010, 21:56
2 MIN
 Un mort la zece zile pe soselele judetului

Botosanenii fie nu stiu, fie ignora regulile simple de circulatie. Cel putin asa reiese din analiza accidentelor rutiere petrecute in 2009. Astfel, din totalul celor 481 de accidente grave si usoare inregistrate in judet, peste 200 pot fi imputate soferilor care conduceau cu viteza neadaptata la conditiile de drum, ori celor care s-au angajat in depasiri neregulamentare. Alte 45 de accidente au fost cauzate de persoane care s-au angajat neregulamentar in traversare ori de cei cazuti pe strada. Si accidentele provocate de drumurile proaste s-au inmultit. Bilantul total – 34 de persoane decedate, 118 persoane ranite grav si peste 440 de raniti usor.

O analiza a Serviciului Politiei Rutiere (SPR) demonstreaza ca peste 30% din accidentele grave au implicat soferi cu varsta intre 18 si 29 de ani. Potrivit politistilor, pe langa faptul ca au o experienta redusa in condus, acestia au si cele mai multe atitudini de risc in trafic. Concret, ei apasa cel mai adesea pedala de acceleratie, fac depasiri periculoase ori se urca bauti la volan.

Drumuri "renumite" pentru numarul mare de accidente

Doua drumuri din judet sunt stiute pentru numarul mare de victime. E vorba de drumul Iasi-Botosani-Suceava si Botosani-Dorohoi-Darabani, care aduna mai bine de jumatate dintre accidentele grave produse in judet. Pe 16 august, trei adolescenti au murit in apropiere de Flamanzi dupa ce un sofer beat, aflat la volanul unui Ford Focus, a lovit in plin doua grupuri de tineri care se intorceau de la discoteca. Celor doua sosele li se alatura drumul Botosani-Oraseni-Vorona, din ce in ce mai circulat. Aici, in luna septembrie, un motociclist a incercat sa taie o curba cu peste 200 de kilometri la ora, dar a ratat virajul si s-a izbit intr-o borna kilometrica. In varsta de 22 de ani, motociclistul a ajuns in stare grava la Iasi. Iar la numarul de accidente contribuie inclusiv starea soselelor. Astfel, daca drumul spre Iasi este plin de gropi, cel spre Suceava se transforma in patinoar la orice ploaie sau ninsoare.

In luna iulie, un tanar de 27 de ani, din Neamt si-a gasit sfarsitul la iesirea din Vladeni, imediat ce s-a starnit o furtuna. Din cauza soselei umede si a vitezei, Loganul acestuia a ajuns pe contrasens unde s-a izbit frontal intr-un camion. „Pentru prevenirea accidentelor au fost intensificate controalele rutiere pe sectoarele de drum cu risc criminogen. Fata de anul trecut, numarul victimelor a scazut, dar accidentele rutiere continua sa se mentina la cote ridicate", a recunoscut comisarul sef Viorel Serbanoiu, seful Inspectoratului Judetean de Politie.

O suta de amenzi date intr-o zi

Dincolo de cifre, statistica Politiei Rutiere demonstreaza ca, in Botosani, fiecare circula cum vrea. Ca urmare a incalcarilor normelor rutiere, agentii de politie rutiera au ridicat anul trecut peste 2.700 de permise de conducere si au aplicat peste 38.000 de sanctiuni. Ar veni o medie zilnica de sapte permise retinute si peste 100 de amenzi.

Sursa: Monitorul de Botosani

Comentarii