Fara limitatoare de viteza cu denivelari, pe strazile din Roman

marți, 04 noiembrie 2008, 21:46
1 MIN
 Fara limitatoare de viteza cu denivelari, pe strazile din Roman

La nivelul Primariei Municipiului Roman exista o comisie pentru siguranta circulatiei. In ultima saptamina, la nivelul acestei comisii au fost luate mai multe decizii in ceea ce priveste circulatia in oras.

"In zona Favorit erau anumite indicatoare pentru «obligatoriu stinga», cum se iese de pe strada Alexandru cel Bun, si «obligatoriu dreapta» cum se coboara de pe strada Sucedava. Cetatenii ne-au sesizat ca sint nevoiti sa incalce legea, deoarece trebuie sa ajunga cu masina acasa. Am trimis aceasta comisie, care a facut o analiza a situatiei existente, iar acele semne au fost scoase", a declarat primarul Laurentiu Leoreanu.

O alta situatie semnalata comisiei pentru siguranta circulatiei se refera la traficul greu de pe strada Bogdan Dragos, in zona Nicolae Balcescu, in zona Islazului, pe strada Mihai Viteazu sau in zona lipovenilor. "In aceste perimetre, este o problema cu traficul greu care afecteaza casele, pe linga faptul ca produce un maxim de disconfort. Toate acestea au fost discutate in cadrul comisiei pentru siguranta circulatiei si s-a luat decizia montarii unor indicatoare a limitare a vitezei, care sa oblige conducatorii auto sa circule cu cel mult 30 kilometri la ora", a afirmat primarul.

Acesta a mentionat ca nu se va mai apela la solutia gasita de anterioara administratie publica locala, respectiv crearea acelor denivelari, intrucit soferii s-au plins de disconfortul pe care il prezinta acestea.

 

Sursa: Ziarul de Roman

Comentarii