77 de posturi didactice vor fi scoase la concurs de Universitatea „Stefan cel Mare”, in vara acestui an

joi, 14 iunie 2012, 20:30
2 MIN
 77 de posturi didactice vor fi scoase la concurs de Universitatea „Stefan cel Mare”, in vara acestui an

Potrivit Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, Guvernul Romaniei a aprobat in sedinta din data de 13 iunie, o hotarare privind aprobarea scoaterii la concurs, in anul 2012, a posturilor didactice si de cercetare vacante din institutiile de invatamant superior de stat.

Astfel, universitatile de stat vor putea organiza concursuri in vederea ocuparii posturilor didactice si de cercetare vacante, posturi blocate incepand cu anul 2009, decizie care a condus in ultimii trei ani la un deficit de cadre didactice titulare de 42,76%.

Potrivit rectorului Universitatii „Stefan cel Mare" Suceava, prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, „la inceputul fiecarui an academic, institutiile de invatamant superior de stat sunt obligate prin lege sa inainteze catre MECTS numarul de posturi care se vor scoate la concurs. Universitatea noastra a raportat un numar de 77 de posturi, toate fiind aprobate de catre minister. Organizarea concursurilor in vederea ocuparii posturilor didactice va avea loc pana la inceperea anului universitar 2012- 2013, astfel incat la data de 1 octombrie 2012, cadrele didactice sa fie incadrate pe post".
In urma concursurilor, pot fi ocupate posturile vacante de asistent universitar, lector universitar, conferentiar universitar, profesor universitar, asistent cercetare, cercetator stiintific, cercetator stiintific gradul III, cercetator stiintific gradul II si cercetator stiintific gradul I.
Conform MRCTS, „ocuparea posturilor se face in conditiile legii si cu incadrarea in cheltuielile de personal aprobate pe anul 2012, in conformitate cu solicitarile facute de fiecare universitate in septembrie 2011".

In universitatea suceveana sunt incadrati 334 de cadre, dintre care 46 de profesori, 68 de conferentiari, 146 de lectori, 61 de asistenti si 13 preparatori. In anul universitar 2011-2012, in institutiile de invatamant superior de stat sunt normate un numar de 42.498 de posturi didactice.

Deficit de 300 de dascali la Universitatea "Stefan cel Mare"

La inceputul anului universitar 2011- 2012, fostul rectorul al USV, Adrian Graur a clasificat deficitul de personal didactic cu care se confrunta institutia ca fiind una din cele mai spinoase probleme ale universitatii, resursa umana fiind cea care poate asigura calitatea si valoarea actului didactic. Toate domeniile universitatii sucevene au de suferit de pe urma acestui deficit, 300 fiind numarul de posturi care ar trebui acoperite.

„Avem probleme atat cu retributia, cat si cu recrutarea resursei umane. In conditiile in care absolventi din domeniul electronica sau calculatoare, pleaca la o firma multinationala sau privata si primesc retributii inca din prima luna de serviciu, de 600-700 de euro, este dificil sa ii aduci in universitate, pe cei mai competenti, pe un salariu de aproximativ 200 de euro", declara prof. univ. dr. Adrian Graur.  (Adelina TALPALARIU)

Comentarii