Cozi si agitatie la usile Spitalului de Urgenta dupa ce s-a pus in functiune sistemul de securizare

luni, 26 ianuarie 2009, 20:23
3 MIN
 Cozi si agitatie la usile Spitalului de Urgenta dupa ce s-a pus in functiune sistemul de securizare

Sucevenii care si-au facut  ieri drum la Spitalul Judetean de Urgenta Suceava cu diferite probleme pe langa cele de sanatate au avut o surpriza de proportii. Mai exact, au gasit la fiecare usa principala postat cate un paznic care tria "vizitatorii" in functie de problemele de sanatate si nicidecum de doleantele fiecaruia.

Dat fiind faptul ca programul de vizita la spitalul sucevean este intre orele 14.00 si 16.00 de luni pana vineri si de la 12.00 la 16.00 sambata si duminica, cei care s-au gandit sa-si viziteze rudele internate in spital incepand cu orele diminetii au fost nevoiti sa astepte orele prevazute pentru vizita.

In aceasta situatie, la usile principale, in special cea care permite accesul pe la laboratorul Synevo, s-au creat cozi. Totusi, vigilenta paznicilor a fost inselata de unii suceveni mai indrazneti, spre exemplu o femeie intre doua varste, o cersetoare dupa cum s-a exprimat secretara institutiei atunci cand a chemat paznicul, a ajuns in secretariatul institutiei.

Vizitatorii au acces in spitalul sucevean numai in timpul programului de vizita

Purtatorul de cuvant al Spitalului Judetean Suceava, doctorul Tiberius Bradatan, a declarat ca sistemul de securizare a unitatii spitalicesti s-a pus in functiune ieri, de la orele 08.00, cu precizarea ca sistemul se afla inca in faza de proba, deoarece au existat unele amanunte care inca trebuie corectate, probleme de soft, incompatibilitate intre cititor si cartelele angajatilor si, totodata, nu s-au facut probele pentru situatii de incendiu sau cutremur. Angajatii spitalului au primit cartele cu coduri personale care le favorizeaza accesul in institutie si la diferite niveluri functie de specificul activitatii pe care o desfasoara.

Potrivit doctorului Bradatan, prin securizarea cailor de acces in spital, in sectii si pe unele sectoare se doreste limitarea accesului in institutie in functie de diferitele situatii pentru care sucevenii vin la spital. Mai exact, pacientii care vin pentru consult in Ambulator nu mai au voie sa intre in spital la orice ora si pe unde vor, ci exact pe intrarea destinata Ambulatoriului, apoi personalul are acces limitat in functie de specificul activitatii.

Vizitatorii pacientilor au acces in spital strict in timpul orelor de vizita, cand sistemul este programt astfel incat accesul sa fie liber. "Exista cateva situatii speciale in care apartinatorii sunt acceptati in spital in afara orelor de vizita", spune doctorul Bradatan.

Pacientii trebuie sa respecte cateva reguli atunci cand se adreseaza Spitalului de Urgenta pentru a-si trata sanatatea

In contextul in care accesul vizitatorilor in spital este limitat de orele de vizita, exista cateva reguli care trebuie respectate de suceveni care se adreseaza spitalului pentru motive de sanatate. Sunt cateva categorii de pacienti care se adreseaza spitalului sucevean.

Pacientii care vin la Urgente cu bilet de trimitere, in stare grava cu Ambulanta, in stare grava insotiti de un apartinator, in functie de boala de care sufera se adreseaza la camera de triaj si la camera de stabilizare. Acestia sunt investigati dupa care se stabileste daca este necesara internarea, context in care isi predau hainele, sunt predati sectiei unde sunt internati de personalul de ingrijiri de la Urgente iar din acel moment rudele care ii insotesc au acces in spital conform programului de vizita.

O alta categorie sunt pacientii cronici cu bilet de internare prin serviciul de cronici, accesul fiind la nivelul unde functioneaza computerul tomograf (CT), usa fiind deschisa pana la orele 18.00. Pacientul vine cu biletul de internare parafat de medicul curant, isi lasa hainele, dupa care este preluat de sectia unde se interneaza, fiind in prealabil anuntat.

Pacientii care se adreseaza Ambulatoriului, cei care au fost internati, tratati si revin la control trebuie sa prezinte un bilet tipizat care, potrivit doctorului Bradatan, urmeaza sa fie distribuit sectiilor. Pe bilet medicul care se ocupa de pacient aproba prezentarea la consult cu aprobarea sefului de sectie si a conducerii spitalului. Pacientul se adreseaza cu biletul in holul central, la ora actuala la secretariat, urmand ca in cel mult o saptamana sa functioneze biroul de informatii, iar de acolo este anuntata sectia si medicul care a solicitat controlul. Accesul catre Ambulator se face pe la nivelul unde functioneaza computerul tomograf, inclusiv pentru specialitatile chirurgicale. "Atunci cand pacientul se externeaza obtine o scrisoare medicala parafata de medicul sef de sectie si conducerea spitalului, unde este precizat faptul ca revine la control la o anumita data care trebuie respectata", spune doctorul Bradatan.

Potrivit sursei citate, s-a dorit acces separat pentru sectiile chirurgicale si cele medicale si, totodata, separarea sectiilor de boli acute de cele pentru boli cronice.

 

Sursa: Obiectiv de Suceava

Comentarii