Cum a vrut firma Gireli sa traga in piept Alpha Bank

sâmbătă, 05 iunie 2010, 05:49
4 MIN
 Cum a vrut firma Gireli sa traga in piept Alpha Bank

Datoriile totale – peste 18 miliarde de lei vechi, iar incapacitatea de plata deja dovedita. Numai ca firma s-a eschivat sa declare in cererea de insolventa ca are doua linii de credit deschise la Alpha Bank, in valoare totala de 15 miliarde de lei vechi, dar nici unitatea bancara nu a fost instiintata. Prinzand de veste, bancherii au cerut instantei sa nu accepte deschiderea procedurii de insolventa la SC Gireli SRL, apreciind cererea facuta in acest sens de patronul firmei, Corneliu Girigan, ca fiind "de rea credinta". Diferendul ar putea fi clarificat la un termen stabilit de instanta in data de15 iunie a.c.

La inceputul lunii mai a acestui an, patronul Corneliu Girigan al firmei SC Gireli SRL Suceava, firma cu staif, infiintata in 1993, cu activitati in domeniul confectiilor metalice, a depus la Tribunalul Suceava – Sectia de Contencios Administrativ si Fiscal o cerere de deschidere a procedurii insolventei impotriva firmei pe care o administreaza. In cererea depusa pe data de 5 mai a.c., Corneliu Girigan isi motiveaza demersul: "SC Gireli SRL a intrat in stare de insolventa, incapacitate de plata. (…) Societatea are datorii la mai multi creditori in suma totala de 1.882.474 lei (18,8 miliarde de lei vechi, n.r.), rezultata din situatia facturilor de plata la data de 28.02.2010". Pana aici, nimic neobisnuit – o firma care nu mai este capabila sa isi desfasoare activitatea si care cere sa intre in insolventa, in ideea, cel putin teoretica, de a identifica un administrator judiciar care, in baza vreunui plan de restructurare, sa scoata cumva firma din groapa.

In cazul SC Gireli SRL, groapa, asa cum se vede, este destul de adanca, de vreme ce din datoriile totale declarate jumatate erau mai vechi de 90 de zile la sfarsitul lunii februarie a.c., cele mai vechi de 30 de zile fiind, la randul lor, de peste 8,65 miliarde de lei vechi. Nu mai punem la socoteala debitele la bugetul consolidat al statului, care si acestea, insumate, se apropie de un miliard de lei vechi. Cu toate acestea, in dosarul de insolventa nu ar fi trebuit sa fie nimic neobisnuit. Zeci de firme, in fiecare saptamana, sunt trimise in insolventa de creditori ori isi cer singure falimentul, pentru ca nu mai pot face fata crizei.

Surpriza vine insa in data de 21 mai 2010, cand Alpha Bank depune la Tribunalul Suceava o Opozitie impotriva cererii de deschidere a procedurii insolventei formulate de patronul de la Gireli pentru firma sa, explicand ca societatea suceveana este debitoare la banca iar cererea depusa a fost, considera juristii bancii, facuta "cu rea credinta". "In data de 20.05.2010, subscrisa (Alpha Bank, n.r.) a aflat de existenta acestui dosar in urma cautarilor efectuate pe portalul instantelor de judecata. Pentru ca pe portal nu figureaza ca parte in acest dosar decat debitoarea SC Gireli SRL, fara mentionarea vreunui creditor, rezulta ca este vorba despre o cerere formulata de debitoarea insasi. Ne opunem acestei cereri intrucat a fost introdusa cu vadita rea – credinta", spun reprezentantii Alpha Bank.

De ce Alpha Bank considera ca cererea de insolventa a Gireli a fost facuta cu rea – credinta

Banca arata si de unde provine suspiciunea de rea – credinta. Alpha Bank a incheiat cu firma Gireli SRL un contract de credit, cu numarul 17 din 25 martie 2008, care constituia o conventie cadru in baza careia urma sa se incheie contracte de facilitare de credit pentru acordarea efectiva de imprumuturi. In baza acelui contract, banca a acordat firmei Gireli doua facilitati de credit – o linie de credit in suma maxima de 900.000 RON (9 miliarde de lei vechi, n.r.) in martie 2008 si o alta in suma maxima de 600.000 RON (6 miliarde lei vechi) in august 2008. "Invederam instantei ca debitoarea nu a informat banca despre intentia sa de a solicita deschiderea procedurii de insolventa, anterior depunerii cererii. De asemenea, invederam ca debitoarea nu ne-a informat despre aceasta nici ulterior, dupa depunerea cererii de deschidere a procedurii. In acest fel, debitoarea a incalcat flagrant o serie de obligatii prevazute in contractul de credit", se spune in documentul depus de Alpha Bank la instanta suceveana.

Juristii de la banca au cautat sa pastreze discursul, cat ar fi el de dur, in termenii acceptati intr-o instanta. Daca nu ar fi trebuit sa respecte aceste rigori, cu siguranta vorbele reprezentantilor Alpha Bank ar fi fost, romaneste zicand, mult mai grele. Pentru ca lucrurile stau cam asa. Dupa ce au depus cererea de deschidere a procedurii insolventei in data de 5 mai, in data de 13 mai, cand s-a derulat primul termen, s-a stabilit ca data de intrare in judecare pe fond a cazului de insolventa Gireli, 15 iunie a.c. Foarte repede, simtind ca acest termen este prea lung, patronul firmei sucevene a revenit, cerand o preschimbare a termenului, in sensul devansarii acestuia cat mai mult. Ingaduitor, judecatorul a acceptat ca insolventa Gireli sa se judece mai devreme cu 20 de zile decat termenul stabilit initial, adica pe 25 mai. Din nefericire pentru patronii firmei, nici acest termen nu a fost suficient de rapid. Cu cinci zile inainte ca instanta suceveana sa se pronunte asupra cererii depuse de Corneliu Girigan, cei de la Alpha Bank au prins de veste, prin intermediul mijloacelor electronice de informare si au putut sa intervina. In acest fel, in data de 25 mai a.c., judecatorul nu a putut decat sa ia nota de solicitarea Alpha Bank de a lua cunostinta de continutul cererii de insolventa depusa la dosar de administratorul de la Gireli, urmatorul termen de judecata fiind stabilit chiar in ziua prefigurata dinainte – 15 iunie 2010.

Gireli, o afacere interjudeteana

SC Gireli SRL era unda dintre firmele importante din domeniul confectiilor metalice, tamplariei de aluminiu si PVC si a altor activitati asemanatoare. Societatea are inregistrate ca sedii sencundare un Show-room tamplarie aluminiu, PVC in municipiul Botosani; un atelier de confectii metalice, tamplarie aluminiu si PVC si geam termopan in comuna Adancata, alte trei Show-room-uri pentru tamplarie aluminiu, PVC si termopane in Suceava, pe Calea Unirii, Strada Statiunii si pe Bulevardul George Enescu.

Sursa: Obiectiv de Suceava

Comentarii