Judetul ingropat in nameti: IADUL ALB

miercuri, 16 decembrie 2009, 20:36
4 MIN
 Judetul ingropat in nameti: IADUL ALB

Am vrut sa vedem cu ochii nostri ce inseamna calvarul unui sofer, dupa ce mai multi conducatori auto au sunat si au spus ca au ramas impotmoliti pe cine-stie-ce strazi, pentru ca "n-a trecut lama". Sesizarile primite s-au confirmat imediat: ne-au trebuit vreo doua minute sa plecam de pe loc. Masina era parcata aproape de trotuar, iar un utilaj de deszapezire care a trecut intre timp a blocat-o cu un maldar de omat. Pana la semaforul din Crucea Garii erau masini trase pe dreapta, ingropate in zapada. De pe strada Ana Ipatescu, un mini-camion se chinuie zadarnic sa iasa in soseaua principala. Iesim pe varianta. Si aici sunt masini blocate de utilajul de deszapezire. Oprim aproape de bazar, unde s-a format o coada de vreo zece masini, din cauza unui autoturism care este jumatate parcat, jumatate pe banda de mers si derapeaza. Pe strada Husului n-a trecut freza, iar stratul de zapada trece de partea inferioara a jantei. Urcam la semaforul de la Independeta. Freza abia vine, de undeva din spatele nostru. Pe strada principala, un tanar impinge un Tico si se urca in masina din mers. O faza si mai haioasa: Doua fete imping un Volkswagen Golf, iar soferul, un tip tanar, incearca mai multe manevre pentru a iesti din parcare, insa nu izbuteste. Un pic mai incolo, un barbat se sprijina de o Dacia veche. Probabil ca ia o pauza de la impins.  

Strazi transformate in partii de sanius

Nici pe strada Bucuresti nu a trecut vreun utilaj de deszapezire. Pe strada Victor Babes nu numai ca nu a intrat freza ca sa poata circula masinile, dar nici macar pieton nu-ti permiti sa fii. Pe strada Filoti Claudiu pietonii nu pot merge. Strada a fost transformata de copii in partie de sanius. Pe strazile Muncii si slt. Aioanesei Adrian nici cu tractorul nu se poate intra. Pe Veteran Turcanu nametii sunt nederanjati de autoritati. Drumul spre Gura Bustii este accesibil, dar probabil ca nu e meritul autoritatilor ci al autobuzelor, care au inceput sa faca poteca inca de la primele ore ale diminetii.

Concluzia? Masini de toate felurile danseaza cu rotile adanc infipte in omat, pe strazile unui Vaslui in care unii refuza cu incapatanarea sa-si faca treaba.  

Pledoaria lui Barleanu

Catalin Barleanu, directorul SC Goscom SA, firma care are concesionat serviciul de deszapezire a municipiului Vaslui si la care actionar majoritar este Consiliul Local, spune ca iadul alb nu a putut fi biruit de putinele utilaje ale societatii, intrucat a nins incontinuu.

"Din cauza ninsorilor abundente, este dificil sa degajam zapada. Ieri (luni – n.r.), aveam patru utilaje de combatere a poleiului si patru de deszapezire si 40 de oameni. Nu am facut fata si am cerut ajutorul primariei. Astazi am lucrat cu 13 utilaje si 60 de oameni. De manie, vom avea 160 oameni. De asemenea, cetatenii si societatile comerciale nu au fost alaturi de noi", spune el.

Cu doar trei saptamani in urma, in cadrul sedintei de Consiliu Local Vaslui din luna noiembrie, Barleanu a citit un raport despre modul in care societatea pe care o conduce este pregatita pentru sezonul rece. Atunci, Catalin Barleanu spunea ca firma are aproape tot ce-i trebuie pentru a face fata sezonului rece, mai putin niscaiva tone de material anteripant.

Edilul-sef al Vasluiului, Vasile Paval, a admis ca firma de deszapezire nu si-a facut nici pe departe treaba, in sedinta Consilului Local de ieri (de unde a fost culeasa si declaratia lui Barleanu consemnata mai sus).

"Orasul arata cum arata si nu sunt multumit. Am atras atentia in acest sens, dar numai Goscom nu poate face fata. Toti trebuie sa participam la actiunea de deszapezire. Noi am venit in sprijinul societatii, dar trebuie sa ne solidarizam si iesim toti la curatirea zapezii", a spus primarul, referindu-se la firmele private si la institutiile publice, care asteapta sa vina utilajele si oamenii de la Goscom sa le dea zapada din fata ograzilor si din curte.  

Nici in judet firmele de deszapezire nu si-au facut treaba

Conform unui comunicat de presa remis ieri de Prefectura Vaslui, circulatia rutiera a fost interzisa temporar pe mai multe sectoare de drum, din cauza acumularilor masive de zapada care au blocat drumul. Astfel, pe DN 24 A circulatia a fost intrerupta intre localitatile Murgeni si Falciu. Totodata, au fost blocate mai multe drumuri judetene: DJ 247 intre localitatile Codaesti-Danesti, DJ 284 intre localitatile Arsura -Dranceni- Duda Epureni, DJ245 A intre localitatile Lipovat si Bogdana, DJ 244 E care face legatura intre DE 581 si Vutcani, DJ 244D Bunesti Averesti – catre Iasi, DJ 244 intre localitatile Crivesti – Pochidia, DJ 244 B intre localitatile Urlati – Gusitei, DJ 244 C intre localitatile Hurduci – Hoceni, DJ 244 A intre localitatile Berezeni – Ranceni si DJ 243 C intre localitatile Perieni – Barlad.

Pe drumul spre Albita, ieri s-a circulat cu dificultate, iar accesul a fost restrictionat pentru TIR-urile ce nu erau echipate corespunzator. De asemenea, a fost restrictionata circulatia masinilor mari in zona Codaesti, Dragomiresti si Dobrina.

In concluzie, firmele care au castigat licitatiile pentru deszapezire, organizate de Consiliul Judetean Vaslui, nu si-au facut nici ele treaba, iar acest lucru a creat mari probleme atat soferilor care s-au aventurat la drum, dar mai ales celor care au solicitat ambulanta.

Spre exemplu, cinci persoane din comuna Vetrisoaia, care aveau nevoie de dializa, nu au putut ajunge la spital. A fost nevoie de interventia unui echipaj de la Inspectorarul Judetean pentru Situatii de Urgenta Vaslui pentru a desfunda drumul. De asemenea, in localitatea Blagesti s-a actionat pentru a face posibil accesul unei ambulante, solicitata pentru o interventie. La Puiesti, ambulanta a ajuns cu intarziere la un baietel care avea apendicita.

Daca firmele care ar trebui sa debaraseze zapada de pe carosabil nu se apuca de treaba, efectele ar putea fi dezastruoase, pentru ca ninsoarea nu se va opri curand. Potrivit meteorologilor, va mai ninge inca o zi.

 

Sursa: Obiectiv de Vaslui

Comentarii