Umiliti si manipulati politic

joi, 08 octombrie 2009, 19:34
3 MIN
 Umiliti si manipulati politic

Ioan Stamate, liderul de sindicat al pensionarilor din Vaslui, membru al PSD si totodata consilier judetean, a primit sarcina precisa ca pe 8 octombrie intre orele 10 si 12 sa adune cat mai multi batrani in centrul orasului pentru a picheta Institutia Prefectului. Se pare ca nu prea i-a iesit. Cu chiu cu vai, Stamate a reusit sa adune, ieri dimineata, in Piata Civica, circa 50 de pensionari. Discursul lui Stamate, invatat pe dinafara, a curs ca o poezie si se referea la faptul ca pensiile sunt mici (lucru foarte adevarat de altfel) si ca pensionarii nu mai reusesc sa faca fata cheltuielilor.

Dupa aceasta introducere, Stamate l-a impins de la spate pe Traian Pascu, presedintele CAR Vaslui, sa recite ce invatase. Au urmat inca doi pensionari care isi invatasera lectiile.

In timpul discursurilor nu am putut sa nu remarcam cum Stamate indemna pensionarii sa strige "Jos Guvernul" sau "Mincinosii", spre deosebire de protestul anterior al pensioanrilor din luna mai, cand lui Stamate abia i se auzea glasul (asta deoarece prefectul Ioan Tibulca era din PSD). Numai ca batranii vasluieni nu l-au ascultat si n-au strigat la unsion, asa cum ar fi vrut Stamate. Asadar, protestul se vroia a fi, sub bagheta lui Stamate, o batalie din marele razboi politic dintre cele doua partide aflate pana nu de mult la guvernare.

Printre cei adunati in Piata Civica au venit si cativa batrani care nu aveau nici in clin nici in maneca cu politica, dar care si-au spus durerea. Doi dintre ei chiar au inceput sa planga in timp ce povesteau prin ce necazuri trec.

"Sunt pensionar de doi ani de zile si am muncit 30 de ani din care 13 in grupa a doua de munca. Am o pensie de sapte milioane, dar pentru munca depusa am de luat medicamente de 20 de milioane. Spuneti dumneavoastra, cu ce pot lua pastilele astea?", a intrebat unul dintre pensionari.

Un adevarat soc a fost un pensionar, fost bugetar, care in timp ce-si spunea durerea la microfon a inceput sa tremure din tot corpul sa se albeasca la fata, mai mai sa cada din piciaore.

"Am fost bugetar, am contribuit si la sindicat, dupa 38-40 de ani am iesit cu o pensie….Doamne ajuta …( batranul a inceput sa planga si sa-si faca semnul crucii – n.r)  Va rog frumos sa ma iertati. Nu stiu cine va conduce in continuare tara asta, dar pentru pensia mea umila care va continua asa sa creasca…. sa creasca cu 2% nu inseamna nimic. Ce inseamna 2% daca noi la ora actuala….". Batranul nu a mai putut continua. A inceput sa tremure si se tinea de microfon sa nu cada. Cativa pensionari au sarit sa-l ajute.

Dupa acest incident, la 11 fix, o delegatie aleasa de Stamate a urcat la prefect pentru a-i inmana o scrisoare prin care pensionarii cer guvernului sa nu modifice reglemetarile privind corelarea pensiilor cu salariul mediu brut pe economie. Dar la Prefectura nu era nimeni. Vestea i-a dezamagit pe cei adunati in centrul orasului

"Ce rost mai are sa vorbim daca nu ne aude nimeni? Prefectul e plecat! Doar Stefan cel Mare de ne-a auzi. Sa mergem acasa", a spus Vasile Harnagea. Si-au plecat.

 

Sursa: Obiectiv de Vaslui

Comentarii