Vasluienii nu mai primesc medicamente gratuite sau compensate: Totul se plateste

duminică, 13 decembrie 2009, 20:13
4 MIN
 Vasluienii nu mai primesc medicamente gratuite sau compensate: Totul se plateste

Asa se face ca persoane care contribuie lunar la fondul unic al asigurarilor de sanatate nu isi pot lua medicamentele subventionat. Farmacistii nu le refuza efectiv reteta, ci pretexteaza ca nu au pe stoc produsele inscrise, oricat ar fi ele de banale. Medicamente sunt scoase din rafturi numai atunci cand clientul le achita cu banii in mana. Bolnavii cronic, pentu care Casa mai are o bruma de banuti, au ajuns sa caute "pile" la farmacisti pentru a-si putea lua medicamentele.

 

La sfarsit de an, in plin sezon al virozelor si al infectiilor respiratorii, vasluienii nu isi mai pot procura medicamente decat contra-cost. Mentiunile "gratuit" ori "compensat" inscrise pe unele retete eliberate de medici nu mai au nicio valoare. Isteria compensatelor a inceput inca din vara acestui an, insa atunci farmacistii refuzau eliberarea produselor de import, pentru care distribuitorii nu acceptau un termen de plata mai mare de 30 de zile. Acum, situatia este de-a dreptul dramatica, iar farmacistii au ajuns in situatia de a nu mai elibera aproape niciun produs, fie el de import ori produs in Romania. Cu exceptia medicamentelor care costa foarte putin si pe care orice om si le poate permite, unitatile farmaceutice nu mai dau nimic compensat sau gratuit.

Spre exemplu, Eurespal – sirop pentru copii, antiinflamator care actioneaza doar asupra cailor respiratorii – nu mai poate fi achizitionat pe reteta de la nicio farmacie din municipiul resedinta.

Farmacistii nu spun ca nu au fonduri pentru aceste medicamente, ci doar ca nu le au pe stoc. Experimentul facut de noi a demonstrat clar ca acest produs, Eurespal sirop, nu poate fi achizitionat din Vaslui decat cu banii in mana. Costul unui flacon de 80 de mililitri este de 23 de lei. Pentru o schema de tratament la un copil peste 12 luni este nevoie de doua flacoane de Eurespal. Asadar, pentru a trata o simpla infectie respiratorie, un parinte scoate din buzunar 46 de lei pentru acest produs.  

Criza din farmacii, in cifre

Potrivit datelor furnizate de Dorel Daniciuc, directorul Casei Judetene de Asigurari de Sanatate (CJAS) Vaslui, in 2009 insitutia a avut pentru medicamente gratuite si compensate 30 de milioane de lei constand in credite bugetare si inca 19 milioane constand in credite de angajament, cu termen de plata in 2010. In total, 49 de milioane de lei, adica 490 de miliarde de lei vechi. Un calcul arata ca media lunara a consumului de medicamente gratuite sau compensate pe judet a fost de 49 de miliarde. Mai mult cu peste zece miliarde de lei, in comparatie cu media consumului lunar pe 2009, dar insuficient, din cate se pare.

Toti cei 490 de miliarde de lei destinati medicamentelor s-au epuizat, tocmai de aceea farmaciile nu mai pot elibera produse subventionate. Situatia din teritoriu, faptul ca vasluienilor le sunt refuzate retetele la ghisee si ca trebuie sa scoata bani din buzunar pentru sanatate este cunoscuta de seful CJAS Vaslui, care ii sfatuieste pe farmacisti sa elibereze retete, dar fara a le putea garanta ca isi vor primi banii pe produsele date in regim gratuit ori compensat.

"In momentul de fata, nu as putea sa spun ca toate farmaciile din judet, in proportie de 100%, nu mai elibereaza medicamente gratuite sau compensate. Chiar astazi m-a sunat cineva de la Barlad si m-a intrebat daca mai poate elibera. Eu i-am spus ca poate elibera, dar nu garantez ca le vom putea plati. Trebuie sa fim echilibrati. Ei vor factura si noi vom primi facturile, pe care le vom onora in functie de bugetul pe care il vom avea in 2010", a declarat Daniciuc.

In alta ordine de idei, cei care isi asuma curajul de a juca la "loteria" compensatelor si onoreaza retete subventionate, pentru a nu lasa oamenii fara medicamente, nu au nicio garantie ca isi vor recupera banii.  

Cronicii inca mai rezista

Multi dintre vasluienii cu afectiuni cronice, cum ar fi cancerul sau diabetul, au avut si ei probleme in acest an cu medicamentele, care se elibereaza gratuit, in cadrul programelor nationale de sanatate. In toamna acestui an, farmaciile refuzau sa elibereze insulina si morfina dupa un clinci cu Ministerul Sanatatii, legat de extinderea perioadei de la plata de la 60, la 180 de zile.

Ulterior, situatia s-a reglementat oarecum, iar in prezent, conform directorul CJAS Vaslui, pentru bolnavii cronic ar mai fi ceva banuti pe fundul sacului institutiei pe care o conduce. Numai ca si acestia sunt limitati, iar farmaciile elibereaza antidiabetice, citostatice si alte medicamente pentru bolnavii cronic in limita unui anumit plafon. Ca si cum nu ar fi destul de batuti de soarta, cronicii au ajuns sa mearga cu caciula-n mana din farmacie in farmacie, pentru a-si lua medicamentele. Ceva mai usor este pentru cei care cunosc un farmacist sau pe altcineva care cunoaste un farmacist, "pila" asiguranu-le medicamentele.  

Un altfel de calcul

In judetul Vaslui, sunt circa 450.000 de locuitori. Dintre acestia, doar 57.000 de vasluieni cotizeaza activ la fondul unic al asigurarilor de sanatate. Raportul este, asadar, de un cotizant la opt necotizanti. Altfel spus, de un banut platit de un om la fondul asigurarilor de sanatate, trag, la Vaslui, noua oameni.

O situatie aparte, care nu contravine legii dar este nedreapta, apare atunci cand cotizantii activi la fondul de sanatate nu isi pot lua medicamente gratuite sau compensate tocmai pentru ca s-au terminat fondurile. Pentru aceasta problema nimeni nu gaseste solutii. Se gasesc, in schimb, tot felul de cai pentru a crea facilitati persoanelor care, desi ar putea munci, prefera sa stea incadrate in categoria asistatilor social, la umbra Legii 416, privind venitul minim garantat.

 

Sursa: Obiectiv de Vaslui

Comentarii