Zeci de vasluieni au solicitat in instanta restituirea taxei de poluare

luni, 03 mai 2010, 21:25
2 MIN
 Zeci de vasluieni au solicitat in instanta restituirea taxei de poluare

In ultimele saptamani, zeci de vasluieni au luat cu asalt Tribunalul, solicitand restituirea taxei de poluare pentru autoturismele second-hand achizitionate din strainatate. Numai in perioada 15 februarie – 14 aprilie, s-au inregistrat 33 de astfel de cereri.

Actiunile inaintate in instanta sunt indreptate impotriva Administratiei Finantelor Publice, in contul careia au si intrat banii. Deocamdata, procesele se afla pe inca pe rol, insa petentii au toate sansele sa aiba castig de cauza intrucat, inca de la sfarsitul anului trecut, majoritatea instantelor din tara care au solutionat astfel de cereri au dispus restituirea taxei, pe motiv ca este discriminatorie.

"In parametrii de repartizare a dosarelor, in sistemului ECRIS, termenul de distribuire a dosarelor in aceasta materie juridica este de 45-65 de zile. In consecinta, cauzele se afla la primul sau la al doilea termen de judecat", a declarat Daniela Carlan, expert in cadrul Biroului de Relatii Publice al Tribunalului Vaslui.

Taxa de poluare a fost instituita printr-o ordonanta de urgenta in 2008, sub denumirea de taxa de prima inmatriculare. Calculul taxei se facea in functie de tipul masinii, anul fabricatiei si capacitatea cilindrica, astfel incat ajungea sa fie mai mare decat pretul autoturismului!

Potrivit prevederilor art. 3, din OUG 218/2008, pentru modificarea OUG 50/2008, privind instituirea taxei de poluare la autovehicule, "autovehiculele M1 cu norma de poluare Euro 4 a caror capacitate cilindrica nu depaseste 2.000 cmc, precum si toate autovehiculele N1 cu norma de poluare Euro 4 care se inmatriculeaza pentru prima data in Romania sau in alte state membre ale Uniunii Europene in perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2009 inclusiv se excepteaza de la plata taxei de poluare pentru autovehicule". Neobligandu-i pe cei care isi cumpara masini noi, cu norme de poluare Euro 4, sa achite acest bir, dar punandu-i la plata pe cei cu mai putini bani, care isi cumpara masini ieftine, cu norme de poluare Euro 2 sau 3, statul roman a practicat o diferenta de tratament fiscal, care se poate interpreta ca discriminare si contravine Constitutiei Romaniei.

Totodata, se incalca Tratatul de instituire a Comunitatii Europene, asumat de Romania prin Legea 157/2005. Articolul 90 al acestui act normativ, care are rolul de a asigura libera circulatie a marfurilor, prevede ca "niciun stat membru nu aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne, de orice natura, mai mari decat cele care se aplica, direct sau indirect, produselor nationale similare".

De la instituirea taxei de poluare, 1.639 de vasluieni au achitat peste 5,2 milioane de lei pentru autoturismele second-hand achizitionate.

 

Sursa: Obiectiv de Vaslui

Comentarii