A sosit ora marelui derby

vineri, 23 octombrie 1998, 23:00
2 MIN
 A sosit ora marelui derby

Dupa o etapa de campionat si una de Cupa Romaniei, in care mai mult s-au odihnit, protagonistele acestui inceput de campionat, Rapid si Dinamo se vor afla, acum, la ora adevarului. Meciul direct dintre cele doua echipe va avea loc miine, pe stadionul Giulesti la ora 15,00 si va fi transmis (daca nu cumva George Copos si a sa firma vor produce surpriza),in direct pe programul 1. In acest moment, distanta intre cele doua echipe este de trei puncte in favoarea giulestenilor, iar o eventuala victorie ar mai adauga alte trei la diferenta actuala, ceea ce ar insemna un serios avantaj rapidist in lupta pentru titlu. Echipa dinamovista are efectivul complet, gazdele mai avind insa emotii in ceea ce priveste folosirea coordonatorului de joc Danut Lupu (jucator ce si-a impartit cea mai mare parte din cariera intre cele doua combatante. Extrem de interesant pare a fi duelul tactic dintre fostii coechipieri de la Dinamo si de la nationala generatiei Guadalajara, Mircea Lucescu si Cornel Dinu, astazi, unii dintre cei mai bine scoliti antrenori din fotbalul romanesc. De asemenea, se asteapta un duel tot atit de fierbinte ca acela din teren si intre cele doua galerii aflate in tribune, dar avem speranta, poate absurda, ca totul va fi OK si… fair-play.
Desi, in conditiile unui asemenea derby, toate celelalte partide ar trebui sa paleasca, doua meciuri se arata a fi deosebit de interesante: la Pitesti, FC Arges – FC National, meci care se va desfasura in avanpremiera etapei, incepind cu ora 13,00 (transmis in direct la ANTENA 1), iar in Ghencea, Steaua va intilni, la ora generala de start (15,00) pe ocupanta locului III, Otelul Galati.
Celelalte partide: Universitatea Cluj – Olimpia Satu Mare; FC Onesti – Foresta Falticeni, si FCM Bacau – Ceahlaul Piatra Neamt (doua interesante derby-uri moldovene); Universitatea Craiova – Astra Ploiesti; CSM Resita – Gloria Bistrita si Petrolul Ploiesti – Farul Constanta (la numai trei zile de cind prahovenii au zdrobit Farul chiar la malul marii). (Nic. G)

Comentarii