Calendele grecesti, pe 8 iulie

miercuri, 01 iulie 2009, 22:16
2 MIN
 Calendele grecesti, pe 8 iulie

Comisia de Disciplina din cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) a aminat judecarea cazului FC Arges pentru a doua oara in decurs de o saptamina, noul termen fiind la 8 iulie, a anuntat, ieri, Adrian Negut, vicepresedintele comisiei.

"S-a prezentat avocatul clubul FC Arges, precum si un domn, Sebastian Stancu, acesta sustinind ca este presedintele interimar al clubului. Nu a prezentat nici un document in acest sens, de aceea i-am solicitat ca la 8 iulie sa prezinte un document care sa ateste calitatea sa de interimar. Pentru aceasta sedinta fusesera citati toti arbitrii si membrii Comisiei Centrale a Arbitrilor: Constantin, Bogaciu, Lica, Corpodean si ceilalti, dar am primit o adresa de la CCA prin care ni s-a transmis ca toti au interdictie de a parasi localitatea de domiciliu, iar nici unul dintre cei citati nu este din Bucuresti. Vom face o adresa la Tribunalul Pitesti sa aflam termenul dosarului si sa vedem daca putem obtine permisiunea ca o parte din membrii comisiei sa se deplaseze acolo pentru a-i interoga pe cei aflati in detentie. Am folosit si rechizitoriul prin care persoanele din fotbal implicate in acest caz au fost trimise in judecata. Avem timp pina saptamina viitoare sa-l studiem", a declarat Negut. De asemenea, au fost aminate pina la 8 iulie urmatoarele cazuri: incidentele de la meciul FC Arges – Dinamo; litigiul dintre CFR Cluj si Gheorghe Bosinceanu, litigiul dintre Dinamo si Marin Condescu, precum si ratificarea sanctiunilor lui Dayro Moreno si Ricardo Pedriel de la Steaua, Vladimir Bozovic de la Rapid si Julius Wobay de la Universitatea Craiova. Au ramas in pronuntare pentru 8 iulie incidentele de la Rapid – Poli Iasi pentru obiecte aruncate in teren, incidentele de la Universitatea Craiova – FC Vaslui tot pentru obiecte aruncate in teren si litigiul dintre Universitatea Craiova si Stefan Crisan. (MEDIAFAX)

Comentarii