Capat de linie

duminică, 25 noiembrie 2007, 23:34
2 MIN
 Capat de linie

Pentru popicarii de la CFR Olimpia ACB aventura in cupele europene a luat sfirsit in acest sezon. Obligati sa joace ambele partide ale primului tur din Liga Campionilor pe terenul adversarului (cita vreme arena proprie inca nu se ridica la standarde europene) elevii antrenorului Ilie Baias plecau drept victime sigure in fata unui adversar net superior valoric (patru dintre titulari sint campioni mondiali in 2007 cu nationala Ungariei) si care si-au folosit din plin avantajul terenului propriu.

Si pina la urma asta s-a si intimplat atita timp cit Feroep Szeged a cistigat ambele manse, programate simbata si duminica. In prima zi gazdele au transat fara drept de apel disputa si le-au administrat oaspetilor un sec 8-0 la victorii directe (3690 pd – 3448 pd).

Jucatorul imprumutat de la Rulmentul Brasov, Gyula Veres, a facut cel mai bun punctaj (594 pd), fiind urmat de Florin Opinca (581 pd), Ionut Cercel (573 pd), Mihai Benghiac (571 pd), Costica Ciurdea (571 pd) si Giorge Covasala (558 pd). La gazde cinci dintre cei sase titulari au facut peste 600 de puncte iar recordul dublei intilniri avea sa-l detina Norbert Kiss cu 632 pd.

Mai blinda a fost situatia ieri dupa ce oaspetii au reusit sa cistige o intilnire directa prin Cercel si au fost aproape de inca un punct dupa ce Opinca a pierdut disputa directa la doar un "bat" diferenta. 1-7 la victorii directe (3421 pd – 3609 pd) a fost rezultatul mansei secunde, punctajul iesenilor fiind acumulat de Opinca (596 pd), Benghiac (590 pd), Cercel (587 pd), Veres (555 pd), Marius Manea (550 pd) si Ciurdea (543 pd). "Lipsa de experienta a jucatorilor nostri in competitii europene si lipsa de pregatire pe piste de placi s-a vazut. Sint insa de parere ca nu ne-am facut de ris in competitiile europene daca ne amintim ca am ajuns in Champions League dupa prestatia buna de la Cupa Mondiala din Polonia.", a spus antrenorul Ilie Baias dupa dubla intilnire cu o formatie care de zece ani n-a cunoscut infringerea pe teren propriu fie ca a fost vorba de competitia interna ori cupele europene.

Multumit de campania europeana s-a declarat si presedintele CS CFR, Radu Pipa, care a tras totodata si suficiente concluzii de care se va folosi in viitor. "Ungurii au demonstrat ca au o clasa peste noi. Noi am aratat talent dar am pierdut din lipsa mentalitatii, a experientei si a conditiilor de pregatire pentru acest nivel. Practic, ne-am vazut locul si faptul ca mai avem de lucru cam doi ani. Baietii au dat totul din ei dar au atins pragul maxim la acest moment. Ma bucur foarte mult pentru tinerii din lot, Opinca, Benghiac si Cercel care reprezinta viitorul nostru.", ne-a declarat Radu Pipa, cel care smuls din partea conducatorilor de la Ferroep promisiunea ca cele doua echipe vor sustine o dubla amicala la Iasi in vara anului viitor. 

Comentarii