De-a Tom si Jerry

duminică, 02 iunie 2002, 23:00
3 MIN
 De-a Tom si Jerry

Germania : Kahn – Linke, Ramelow, Metzelder – Frings, Schneider, Hamann, Ballack, Ziege – Jancker (’76 Neuville), Klose (’68 Bierhoff).
Arabia Saudita: Al Deayea – A. D. Al Dosary, Redha, Zubromawi, Sulimani – Noor, K. Al Dosary (’46 I. Al Shahrani), A. Al Shahrani, Al Temyad (’46 Al Khathran) – Al Jaber, Al Yami (’76 A. Al Dossary).
1-0, min. 20 : Klose , cu capul; 2-0, min. 25: cap Klose , dupa centrarea lui Ballack; 3-0, min. 40: centrare a lui Ziege reluata de Ballack ; 4-0, min. 45+1 : Jancker , din careu, dupa o centrare a lui Frings; 5-0, min. 69: Klose , din nou cu capul; 6-0, min. 73 : corner Ziege, "cap" Linke;
7-0, min. 85: Bierhoff, cu un sut din cadere, de la 25 metri;
8-0, min. 90+2 : Schneider , din lovitura libera de la 20 metri.
Ce usor poate fi fotbalul uneori! Din trei centrari de pe stinga, s-a facut 3-0. Schimbam placa, pe dreapta: doua centrari, doua goluri! Din corner nu apare nimic? Ba da, si se face 6-0! Si pentru a nu se spune ca nemtii nu stiu sa inscrie decit cu capul, iar reusita lui Jancker sa fie privita ca o exceptie, doua suturi maresc dezastrul arabilor, asigurind si simetria reprizelor. Si gata, s-a terminat!
Asa se face ca fie si fara stralucirea numelor trecute, fie si fara alte 5 piese cu care strategul Völler incearca sa refaca proverbiala indestructibilitate a Panzerelor, Germania a dat o palma usturatoare partizanilor uniformizarii fotbalului si arhaizarii notiunii de favorita. Acest lucru a fost posibil si datorita inexplicabilului "4-4-2" utilizat fara rezerve de Nasser Al Johar, in conditiile unei naivitati uimitoare a fundasilor centrali sauditi. Nu le-a ramas arienilor decit sa imbrace pe rind haina lui Tom pentru runde succesive de distractie cu arabi pe post de Jerry, un nefericit caruia i se mai dadea drumul sa respire din cind in cind. Iar corectia a luat sfirsit cind s-a auzit fluierul final pentru ca intr-o tara in care, pe linga Dunare, curge si Rinul, abia atunci se termina un meci! (Ovidiu MINEA)
Camerun – Irlanda 1-1 (1-0), la Niigata
Camerun: Alioum – Tchato, Kalla, Song, Womw – Lauren, Olembe, Foe, Geremi – Eto’o, Mboma (’69 – Suffo). Antrenor: Winfried Schäfer.
Irlanda: Given – G. Kelly, Staunton, Breen, Harte (’78 – Reid) – McAteer (’46 – Finnan), Kinsella, Holland – Duff, Kilbane, Robbie Keane. Antrenor: Mick McCarthy.
1-0, min. 39: Mboma, a sutat fara speranta de la 8 m, in urma unei centrari a lui Eto’o de pe partea dreapta, dupa ce l-a driblat pe portarul Staunton; 1-1, min. 52: Holland, sut puternic, pe jos, de la 18 m, in dreapta portarului Alioum.
Arbitru: Toru Kamikawa (Japonia).
Nu putina lume considera ca, la aceasta editie a Cupei Mondiale, Africa va da marea lovitura, si victoria Senegalului impotriva Frantei din meciul de deschidere parea a da dreptate fanilor fotbalistilor de pe continentul negru. Nu e de mirare faptul ca echipa "leilor neimblinziti", campioana Africii, a fost considerata drept favorita in partida cu "verzii" lui McCarthy, iar ostilitatile din prima repriza veneau in sprijinul acestei afirmatii. Antrenorul Schäfer a altoit rigoarea germana pe fondul tehnicitatii native a africanilor si, in conditiile in care replica irlandeza s-a dovedita greoaie, scorul de la pauza pare logic.
In repriza secunda, aspectul jocului s-a schimbat, datorita inspiratiei lui McCarthy, care a activat flancul drept, prin introducerea impetuosului Finnan in locul placidului McAteer. Irlanda a dominat net repriza si ar fi meritat cu prisosinta victoria, daca suturile lui Robbie Keane (bara!) si Keane si-ar fi gasit tinta.
Ambele echipe s-au declarat partial multumite de rezultat, in timp ce suporterii irlandezi au afisat pancarte pe care scria: "Il mai asteptati pe Roy Keane?" (GIN)

Comentarii