Debut in forta

marți, 06 iulie 2004, 23:00
2 MIN
 Debut in forta

Dupa ce a aminat cu o saptamina reunirea handbalistilor din cauza faptului ca marea lor majoritate a avut examene si n-a apucat sa ajunga acasa in cele doua saptamini de pauza, antrenorul Politehnicii Iasi, Cornel Badulescu, a avut luni prezenta suta la suta la sedinta de pregatire care a marcat startul in sezonul 2004-2005. Absolut toti handbalistii din lot au raspuns prezent pe terenul Liceului M. Eminescu, chiar si Crainiceanu (care a venit in cirje dupa operatia la ligamente) dar si Ciocoiu, care a anuntat ca se retrage. Intimpinati de Leonida Antohi – directorul CS Politehnica si de Mihai Popescu – presedintele sectiei de handbal, studentii au fost informati asupra programului de pregatire pus la punct pina la startul programat pe 11 septembrie. Daca Spiridon, Adam si Ciocoiu sint cei trei jucatori cu vasta experienta care s-au despartit de echipa, capitolul achizitii ii cuprinde deocamdata doar pe tinerii Hornea (22 ani, extrema stinga de la Stiinta Bacau) si Bondar (19 ani, extrema dreapta de la HCM Piatra Neamt), tehnicianul iesean opinind ca vrea sa-l testeze pe Hornea si-l asteapta pe Bondar sa devina jucator liber de contract. Chiar daca jucatorii au anticipat ca debutul pregatirilor va fi blind, ei au facut o miuta si apoi au intrat pe mina preparatorului fizic, Radu Tetiniuc, care le-a facut o „introducere” vizavi de programul preconizat in perioada urmatoare. Cel mai „sifonat” a iesit pina la urma pivotul Massari, care a tras din greu sa tina pasul cu coechipierii, nefiind scutit de la program chiar daca simbata urmeaza sa-si conduca aleasa la altar. „O sa-mi fie mare costumul.” – a fost singura replica a jucatorului, vizibil afectat de efortul depus. Pentru urmatoarele doua saptamini handbalistii ieseni vor combina pregatirea fizica cu sedintele la sala de forta, urmind ca pe 25 iulie Politehnica sa se deplasaze la Tg. Neamt pentru cantonamentul montan. (Lucian M.)

Comentarii