Enigma Danut Munteanu

vineri, 15 decembrie 2000, 00:00
3 MIN
 Enigma Danut Munteanu

Cel mai spectaculos transfer pe care FCM Poli Iasi miza inainte de startul campionatului consta in readucerea acasa a lui Danut Munteanu. Iesenii au avut ca principale atuuri raceala aparuta intre fotbalist si conducerea divizionarei A, dar si dorinta ferma a jucatorului de a ramine in Iasi. Din nefericire pentru ambele parti, etapele turului s-au scurs una dupa alta si promisiunea sigura data de sefi lui Munteanu ca va primi drept de joc s-a transformat in simple vorbe. Principala piedica a nerealizarii transferului a fost suma imensa ceruta de bacauani. Acestia nu au fost de acord nici cu varianta imprumutului pentru un sezon contra a 5000 $, adica exact acceasi suma platita gruparii de pe Bistrita pentru cedarea definitiva a lui Capusa. Singura zi in care Gheorghe Chivorchian, presedintele bacauanilor, a spus ca l-ar lasa pe Munteanu la Iasi pina in vara a adus si o incorsetare de neimaginat a jucatorului. Astfel, Munteanu trebuia sa fie de acord ca din vara sa revina la Bacau fara nici o pretentie materiala pentru urmatorii doi ani iar in cazul in care se lasa de fotbal trebuia sa plateasca 30 000 $ echipei la care a evoluat in ultimii 5 ani!
In aceasta istorie fara sfirsit, unul dintre ultimele elemente aparute a fost promisiunea facuta de Emil Lupulescu la revenirea in functia de presedinte al FCM Poli, acesta garantind ca va rezolva "cazul Munteanu". Mai in gluma, mai in serios, la acea ora membrii Consiliului de Administratie al gruparii din Copou i-au spus lui Lupulescu ca-i vor cere demisia daca nu va finaliza transferul celui care de la jumatatea turului este antrenor secund la Poli. Totusi, zilele au inceput iarasi sa treaca si peste acest subiect s-a lasat iarasi ceata.
"Monitorul" a zgindarit insa ieri acest subiect, Emil Lupulescu declarind: "Pina la sfirsitul saptaminii viitoare voi afla un raspuns clar cu privire la transferul lui Danut. Am vorbit cu foarte multe persoane cu influenta si am primit promisiuni ca bacauanii vor lasa din pret. Mai ales ca, dupa un tur in care a stat pe tusa, cota jucatorului a scazut. Sper insa sa nu apara vreo surpriza si, tinind cont de situatia in care este acum Bacaul, sa nu-l recheme acolo pe Danut". Desi nu a recunoscut oficial, se pare ca persoanele influente cu care Lupulescu a vorbit sint sefi locali ai PDSR. Acestia ar urma sa discute cu omologii lor bacauani, stiute fiind influenta pe care o au la FCM Bacau, primarul Dumitru Sechelariu si parlamentarul Viorel Hrebenciuc.
Pe Danut Munteanu l-a parasit de mult optimismul. "Aproape in fiecare saptamina primeam cite o promisiune ca totul va fi bine. Am renuntat sa plec la Ceahlaul, care mi-a spus ca imi rezolva dezlegarea de la Bacau, pentru a ajuta pe Poli si din teren insa a trecut si turul si nu s-a rezolvat nimic. Nici nu stiu ce va urma, insa poate macar in aceasta vacanta se va rezolva situatia mea. Ma ard talpile sa intru sa joc iarasi si sint convins ca voi putea face multe lucruri bune si ca fotbalist multa vreme de acum inainte" a spus Munteanu.
Pozitia bacauanilor a fost expusa sec de Gheorghe Chivorchian: "Inca astept sa ma intrebe cineva de la Iasi despre Munteanu. Abia apoi putem discuta sau negocia".
Pina la clarificarea situatiei sale ca fotbalist, "Piticul", asa cum e strigat secundul lui Lita Dumitru, si-a continuat studiile la Scoala Nationala de Antrenori pe care o va absolvi in vara lui 2001. De altfel, la recentele cursuri de la Bucuresti, experienta pe care Munteanu a inceput sa o capete i-a fost de un real folos, el fiind, alaturi de un alt iesean, Adrian Kereszy (FC Unirea 2000), printre principalii remarcati.
Asadar, in preajma Craciunului microbistii ieseni asteapta doua raspunsuri foarte importante cu privire la viitorul echipei lor: semneaza Lita Dumitru cu Iasul?; ii da Bacaul dezlegarea lui Danut Munteanu? (Ovidiu MINEA)

Comentarii