Fierbe cazanul

duminică, 02 decembrie 2007, 23:02
5 MIN
 Fierbe cazanul

Poli: Branet – Ad. Ilie, Ciobanu, Onut – Buta, Milea, Mijin (’46 – Tincu), L. Munteanu – Silvasan, Bilba (’65 – Cernoch), Paruolo (’67 – Sfirlea). Antrenor: Ionut Popa.

Otelul: Gribauskas – Gado, Costin, Jelev, Semeghin – Szekely, Paraschiv, Brujan, S. Ilie (’52 – Labukas) – Jula (’61 – Iorga), D. Stan (’79 –  Elek). Antrenor: Petre Grigoras.

Cartonase galbene: Mijin (’31), L. Munteanu (’60), Buta (’69) – Semeghin (’38), Iorga (’81).

Arbitri: S. Corpodean (Alba Iulia); H. Bochis (Dej), Fl. Potora (Turda).

0-1, min. 6: sut de la 20 de metri a lui Szekely;

0-2, min.13: contraatac finalizat de D. Stan;

1-2, min. 19: Milea, cu o lovitura de cap din 7 metri, dupa o centrare venita din lovitura libera de la Paruolo;

2-2, min. 89: Tincu arunca mingea in careu dintr-o lovitura libera, Cernoch inscriind din apropiere dupa o bilbiiala a defensivei galatene.

Daca in runda precedenta Poli a fost egalata la Cluj, de Universitatea, pe final, aseara Iasul a schimbat repertoriul, reusind sa smulga un punct in extremis, pe teren propriu. Golul tirziu al lui Cernoch nu a fost suficient pentru a limpezi apele in Copou, ce par mai tulburi ca oricind – chiar daca finele turului gaseste Poli deasupra liniei ce marcheaza locurile ce duc spre liga secunda – dupa fractura aparuta intre primarul Nichita si antrenorul Popa.

Poli, in special blocul defensiv, a intrat in meci ca o trupa de pustani in curtea scolii, tratarea superficiala a doua faze simple generind doua contraatacuri galatene care au scris in minutul 13 un neverosimil 0-2 pe tabela. Golul lui Milea, ce a adus stringerea rapida a scorului, a temperat contestarile tribunei, acelasi jucator trecind in minutul 23, cind a ratat o lovitura de cap din pozitie ideala, pe linga egalare, modelul fiind urmat de Mijin in prelungirile primului act.

Startul reprizei secunde a adus pe stadion o alta Poli, Otelul scapind cu greu cu fata curata dupa un forcing de un sfert de ora in care Silvasan (’51), L. Munteanu (’54) si Milea (’56) au ratat ocazii importante. Oaspetii au reusit sa mai scoata nasul din aparare abia dupa jumatatea actului doi, Szekely, Iorga si D. Stan fiind la un pas sa inchida jocul in minutul 73, dupa un contraatac viguros. Finalul a apartinut gazdelor, care, dupa lovitura libera de la 17 metri ratata de Sfirlea (’83), au reusit sa dea tabelei un "look" mai conform cu realitatea din teren.

Antrenorii au cuvintul

Ionut Popa: "Tinind cont de faptul ca am pornit jocul de la 0-2, dupa ce am primit doua goluri de cascadorii risului, in urma unor lovituri libere prost batute, putem spune ca este cel mai bun rezultat obtinut acasa in acest tur. Eu daca aveam 2-0 in minutul 13 in deplasare bateam si pe Steaua! Tinind cont si de ce s-a intimplat la pauza, am reusit sa adun jucatorii, sa le spun ca trebuie sa demonstram primarului si celor care ne contesta ca puteam fi mai buni, in repriza a doua ei jucind «jos palaria»."

Petre Grigoras: "E bun si un punct, insa cred ca putem spune ca sintem dezavantajati, datorita faptului ca am primit doua goluri dupa faze fixe. In repriza a doua i-am schimbat pe Jula si Stan din cauza unor probleme medicale. Ii felicit si pe baieti dar si pe adversari, pentru ca reusit sa revina. Lui Semeghin, care a avut probleme anul trecut cu domnul Popa, i-am spus sa fie atent la comportamentul sau, si acum si-a vazut de joc".

Nichita: "Schimbarea lui Popa este inevitabila"

In pauza meciului, primarul Iasului, Gheorghe Nichita, a fost in vestiarul Politehnicii, edilul atacindu-l la final pe Ionut Popa. "Cel mai slab de pe teren a fost Ionut Popa! Imi pare rau, insa plateste pentru incapatinarea lui! Nu-l baga pe Tincu, il scoate pe Bilba si joaca doar cu copiii lui de trupa: Sfirlea, Mijin, Silvasan. Nu mai am incredere in Ionut Popa, locul in clasament i se datoreaza. Schimbarea lui in viitor e inevitabila. La cum jucam, cred ca nu mai avem sanse sa scapam de la retrogradare si trebuie sa reconstruim echipa, cu orice pret".

Tehnicianul a replicat in conferinta de presa: "Nu e permis ca in pauza jocului, cind trebuie sa ne calmam, sa ne adunam, sa intre cineva in vestiar. Din pacate, domnul primar a stricat atmosfera, prin prezenta, nu prin limbaj, citiva jucatori vrind sa nu mai joace in repriza a doua. A mai fost un episod de acest gen acum doi ani si credeam ca am lamurit problema" , a spus Popa, care a continuat: "Si eu, daca as fi primar, mi-as dori ca orasul sa aiba echipa de cupe europene. Insa, cu jucatorii pe care-i avem, nu se poate! Cum poate sa faca un croitor un costum de 2,20 metri de stofa cind e nevoie de 3,40? Nu mai exista incredere in mine? Nici eu nu mai am incredere ca mi se vor aduce jucatorii care mi se promit de patru ani! La Iasi s-a obisnuit lumea ca Popa sa faca mereu minuni. Uite ca nu se poate la nesfirsit! Nici Mourinho nu a reusit la Chelsea, unde a avut tot ce si-a dorit, ce pot sa faca eu cu jucatori pe care-i culeg, nu-i aleg? Am fost docil, elegant, am luat totul asupra mea mereu, insa rabufnesc si eu. Sa se stie ca lucrez cu jucatori cu valoare limitata, cu un Bilba care m-a anuntat ca nu mai vrea sa joace la Poli, sau cu un Palimaru care a plecat de pe banca nationalei de tineret inainte de a se face a treia schimbare si nu va mai fi chemat niciodata acolo! Sint acelasi om serios, care a salvat situatia de atitea ori, insa acum nu se poate mai mult. Eu sint cu constiinta impacata si nu-mi dau demisia".

Popa a incercat pe final sa indulceasca tonul, glumind. "Nu stiam ca Mijin e copilul meu pentru ca prin Iugoslavia nu am avut amante!" si "Eu am fost cel mai slab de pe teren? Dar cu ce numar am jucat?" , au fost replicile tehnicianului cind a fost chestionat cu privire la afirmatiile primarului.

Lucescu si "Vama", in Copou

^ La meci a fost prezent si antrenorul lui FC Brasov, Razvan Lucescu, insotit de presedintele executiv al clubului, Dinu Gheorghe "Vama", venit sa spioneze viitorul adversar din Cupa Romaniei, Otelul. La pauza, Lucescu jr. a urcat la tribuna oficiala pentru a-l saluta pe Gheorghe Nichita.

^ Mascota Politehnicii, Petru Ciobanu, a defilat la inceput imbracat ca Mihai Viteazul, pentru ca in repriza a doua sa poarte o salopeta de otelar.

^ La partida au asistat circa 2 500 de oameni, intre care si o galerie a oaspetilor.

^ Ciprian Milea a marcat primul sau gol in liga I tocmai impotriva echipei orasului in care s-a nascut. 

Comentarii