Finala se rejoaca astazi

marți, 05 septembrie 2006, 22:26
2 MIN
 Finala se rejoaca astazi

Parafrazind titlul unei vechi istorii romantate a fotbalului romanesc, scrisa de regretatul Ioan Chirila, astazi se rejoaca finala Cupei Mondiale din Germania. Pe „Stade de France”, de la ora 22,00, se intilnesc, din nou, Franta – Italia, dupa ce, nu de mult, la Berlin, „squadra azzurra” a invins la lovituri de la 11 metri, echipa bleu, dupa ce in teren scorul a fost de 1-1, un meci in care eroii pozitivi si negativi in acelasi timp au fost Zinédine Zidane si Marco Materazzi. „Scarita” din penalty a lui „Zizou” din min. 10, apoi egalarea lui Marco, noua minute mai tirziu, o prima repriza italiana, o a doua franceza, interventia fantastica in prelungiri a lui Buffon la „capul” lui Zidane, si apoi, acelasi cap in pieptul provocatorului Materazzi care au uritit finalul de cariera al marelui jucator franco-algerian – acestea au fost momentele unei finale de neuitat, decisa prin ratarea din penalty a lui David Trézéguet, la loviturile de departajare. Din nefericire, nici un post de televiziune din Romania nu a catadicsit sa preia un asemenea meci iesit din comun. Din fericire, insa, exista pe grilele companiilor noastre RAIUNO, care transmite (necodat!) meciurile azzurrilor. Si cum toti microbistii inteleg bine ce inseamna „traversone”, „calcio d’angolo” sau „fuorigiuoco” multa lume va conecta pe frecventa canalului italian, mai ales in repriza secunda, dupa incheierea distractiei noastre de la Tirana.
TV Sport transmite, in afara meciului Olanda – Belarus, care ne intereseaza, nici vorba, dar se suprapune cu partida Romaniei, un alt meci atractiv, Rusia – Croatia din grupa E, de la ora 18,00, doua echipe care debuteaza, astazi, in preliminarii. In rest, vor reusi sa se reabiliteze polonezii in fata sirbilor, dupa neasteptatul esec cu Finlanda, tot pe teren propriu? Va da lovitura batrinul Litmanen si in poarta lusitanului Ricardo? Ce va face formatia intinerita a Cehiei, pe terenul fratiorilor slovaci? Dar Islanda, invingatoare la Belfast cu scor de forfait, impotriva Danemarcei? Sint intrebari la care vom avea raspuns miine, dupa miezul noptii…
Astazi, in preliminarii
Grupa A: Azerbaidjan – Kazahstan (17,00), Armenia – Belgia (19,00), Finlanda – Portugalia (20,00), Polonia – Serbia (21,30).
Grupa B: Ucraina – Georgia (19,00), Lituania – Scotia (19,30), Franta – Italia (22,00, RAIUNO).
Grupa C: Norvegia – R. Moldova (20,00), Turcia – Malta (20,00), Bosnia – Ungaria (21,15).
Grupa D: Slovacia – Cehia (21,15), San Marino – Germania (21,45).
Grupa E: Rusia – Croatia (18,00, TV Sport), Israel – Andorra (20,00), Macedonia – Anglia (22,00).
Grupa F: Suedia – Liechtenstein (20,30), Islanda – Danemarca (21,05), Irlanda de Nord – Spania (22,15).

Comentarii