Fost-ai lele! Care lele?

vineri, 17 octombrie 2008, 22:18
4 MIN
 Fost-ai lele! Care lele?

Dupa doua infringeri consecutive, astazi Penicilina are ocazia sa-si amelioreze situatia in clasament, deoarece intilneste, in deplasare, una dintre favoritele retrogradarii. Daca vreun iubitor iesean de volei de acum 20-30 de ani sau poate chiar mai devreme, s-ar fi trezit dintr-un somn adinc, si-ar fi facut cruce citind asemenea rinduri despre un meci Rapid – Penicilina. Cindva, asemenea meciuri erau mari derbiuri pentru titlu, iar intr-o perioada relativ recenta, desi Penicilina intona refrenul "fost-ai, lele", iar giulestencele inca mai contau, Nicu Roibescu si elevele sale erau specialiste in a arunca Giulestiul in doliu. Acum,  refrenul amintit se potriveste de minune fetelor imbracate in visiniu. De vreo trei ani, de cind valorile Rapidului s-au dus in corpore la Dinamo, echipa din Giulesti este intr-o cadere gravitationala si daca acum doi ani se mai putea spune ca face parte din zona gri a clasamentului, acum se bate cu Lugojul si Sibiul pentru retrogradare, pentru care un club cu pretentiile Rapidului, este aproape sinonima cu desfiintarea sectiei. Asa ca Penicilina va bifa cele doua puncte ale victoriei, nu de alta, dar "evenimentul IOR" din sezonul trecut a fost un caz singular, iar antrenor este acum Daniel Banu, care stie bine romaneste.

Vizavi de etapa trecuta, s-a disputat si restanta Stiinta Bacau – Tomis Constanta, cistigata cu 3-1 de bacauance (dar setul Constantei, primul, spune ceva!), iar in devansul etapei a treia, CSU Neumarkt Tg. Mures a cistigat cu 3-0 la Mioveni. Etapa in care se vor mai juca meciurile: CSU Metal Galati – Unic Piatra Neamt – Dinamo – CSMU Craiova, Tomis Constanta – CSM Sibiu si CSM Lugoj – Stiinta Bacau.

Clasament

1. Tg. Mures  4          3          1          9:3      7

2. Galati         3          3          0          9:0      6

3. Unic            3          3          0          9:1      6

4. Bacau         3          3          0          9:1      6

5. Constanta  3          2          1          7:4      5

6. Dinamo      3          2          1          6:3      5

7. Mioveni      4          1          3          4-10   5

8. Sibiu           3          1          2          4:7      4

9. Iasi              3          1          2          3:6      4

10. Lugoj        3          0          3          1:9      3

10. Rapid       3          0          3          1:9      3

12. Craiova    3          0          3          0:9      3         

Comentarii