Fotoliul de lider, mobilul disputei de astazi

vineri, 24 septembrie 1999, 23:00
2 MIN
 Fotoliul de lider, mobilul disputei de astazi

Startul lansat pe care handbalistii ieseni l-au avut in acest debut de sezon este pe punctul de a se concretiza si in clasamentul seriei Diviziei B, prin preluarea stafetei de lider, lucru posibil printr-o victorie astazi. Adversara Politehnicii Nena este chiar liderul de moment, Moldosin Vaslui, echipa retrogradata din prima divizie, dar care a adunat tot maximum de puncte pina acum, imbogatindu-si golaverajul prin cele doua meciuri de pe teren propriu. Faptul ca CSU Rapid Galati, ocupanta locului secund are zi de pauza, face ca partida de astazi sa poata aduce schimbarea de lider, victoria fiind tinta principala a echipei antrenata de Costel Schender si Tiberiu Daian. Cele trei succese obtinute in partidele amicale de la Iasi, faptul ca iesenii vor avea in lot (in plus fata de acele partide) pe Zepciuc si Ciocoiu, poate reprezenta un motiv in plus de incredere pentru ieseni. Si totusi, putina ingrijorare exista, in conditiile in care interul Cristian Adam renunta astazi la burlacie ("Casa de Piatra!" si din partea noastra) si nu va face parte din lot. Din motive obiective, nici unul din cele doua evenimente nu si-a putut schimba ora programata, astfel ca iesenii vor trebui sa se descurce fara Adam. Solutia propusa de conducatori, aceea a debutului lui Sorin Vrinceanu, nu a avut insa sorti de izbinda. Un delegat al echipei s-a prezentat la FR Handbal cu actele necesare transferului (in care era inclusa si o declaratie a jucatorului ca nu se afla sub contract cu fosta lui echipa, Diplomatic Focsani), insa s-a constatat ca Vrinceanu figureaza ca fiind jucator sub contract la Focsani. Asadar, legitimarea lui la Iasi va mai dura, in aceasta situatie fiind necesara dezlegare de la fosta echipa. Pentru intregirea lotului, antrenorii au optat la varianta cu Ruginosu, un jucator care poate evolua pe mai multe posturi. Iata si componenta formatiei care va incerca astazi sa preia sefia in clasament: Bogdan Pralea, Stefan Agrigoroaie – Mihai Timofte, Antonio Massari, Adrian Hutanu, Gabriel Chirila, Daniel Ruginosu, Nelu Zepciuc, Marius Ciocoiu, Alin Halauca, Florin Leuciuc si Gabriel Onuta.
Celelalte partide ale etapei: Cimentul Medgidia – Petrolul Teleajen, Nitramonia Fagaras – Romvag Caracal, Flacara Moreni – Uztel Ploiesti, HC Sighisoara – Ambro Suceava. CSU Rapid Galati sta. (Lucian M.)

Comentarii