Inca 20 de milioane pe luna pentru Poli

vineri, 03 noiembrie 2000, 00:00
3 MIN
 Inca 20 de milioane pe luna pentru Poli

Ieri, cu putin inainte de ora 12.00, in fata sediului Iasi XXI au inceput sa apara mai multe masini. Printre ele si cele doua mari "absente" din urma cu doua saptamini, Daciile cu numerele IS 11 PMI si IS 12 PMI, din care au coborit viceprimarii Vasile Dumitriu si Vasile Munteanu; practic, ca reprezentanti ai actionarului majoritar, (aproape 90% din actiunile societatii), Consiliul Local cei doi, alaturi de consilierul local Romeo Ciobanu, au in mina intreaga putere decizionala in ceea ce priveste "SC Iasi XXI" .
Sedinta a tinut aproape doua ore, printre punctele discutate fiind si unul referitor la finantarea FCM Poli Iasi.
Desi erau asteptate clarificari majore, la sfirsit s-a reusit ca totul sa ramina in ceata fetele si atitudinile persoanelor care ieseau din sala contrastind cu putere. Unii spuneau ca "nimic nu ne mai salveaza de la C" altii ca "poate fi inceputul unei noi ere".
Primul dispus la clarificari a fost administratorul "SC Iasi XXI", Romeo Olteanu: "Cred ca va intereseaza fotbalul in special, restul problemelor discutate fiind de bucatarie interna. Dintre toate variantele vehiculate s-a hotarit suplimentarea alocatiei lunare catre clubul de fotbal cu circa 30 de milioane de lei. Cresterea reala va fi insa de aproximativ 20 de milioane deoarece, in urma acestei decizii, vor scadea fonduri care veneau din alte directii. Concret, incepind cu aceasta luna si pina la sfirsitul anului Poli va primi de la "SC Iasi XXI" circa 180 de milioane de lei. Anul viitor, ca urmare a indexarilor chiriilor, clubul de fotbal va putea primi de la "SC Iasi XXI" circa 270 de milioane de lei lunar. Aceasta suma ar putea chiar creste daca se va accepta diminuarea profitului si alocarea catre sport a tuturor banilor produsi de societatea pe care o conduc". Cu privire la strategia de viitor a clubului, Olteanu, care este si presedintele CA al FCM Poli, a spus citeva cuvinte care, daca s-ar adeveri, ar putea rasturna spectaculos calculele seriei I a diviziei B: " Saptamina viitoare voi convoca o sedinta a CA in care se vor face propuneri pentru un presedinte si pentru viitorul echipei. Daca din taxa pentru sport se vor stringe mai multe din restante pina la sfirsitul anului, exista chiar sansa sa fie colectate circa 4 miliarde de lei. Jumatate ar apartine fotbalului si cu 2 miliarde am putea aduce jucatori in iarna si sa ne organizam pentru a ne mentine in B. Sper ca returul acestui campionat sa se asemene cu cel din sezonul trecut si sa ne salvam".
Ziaristii prezenti la sfirsitul sedintei au avut curiozitatea sa afle optica vizavi de fotbal a persoanelor datorita carora aceasta sedinta a fost aminata acum doua saptamini, adica viceprimarii si reprezentantul CJ in AGA Iasi XXI, consilierul Gheorghe Plesu. Ultimul, care a amintit in timpul sedintei de un mai vechi proiect al sau, mort inainte de nastere, a spus ca "Se schimba ceva", in timp ce "deturnarea" viceprimarului Dumitriu a fost regretata repede, incoerenta ideilor acestuia fiind evidenta. Singurele lucruri care au putut fi aflate de la Dumitriu au fost ca absenta din urma cu doua saptamini se datoreaza unor "treburi" si ca "eu am fost unul din sustinatorii echipei fara sa fiu prezent la meciuri sau sa ma bat cu pumnii in piept", cuvinte ce dau bine la public. Din nefericire pentru viceprimar, amintim iesenilor ca atunci cind i s-au pus citeva intrebari, "sustinatorul" echipei din Copou nu a stiut nici macar cit este salariul unui fotbalist. Mai mult, in loc sa taca daca nu cunostea datele problemei, Dumitriu a avansat citeva informatii abracadabrante privind finantarea cluburilor sportive iesene si a altor aspecte legate de sport. Pina sa mai lamurim lucrurile, fostul membru in CA al FCM Poli, a coborit scarile, aruncind presei citeva "gingasii" peste umar, lasind o boare de iritate, pentru ca este neinteles! (Ovidiu MINEA)

Comentarii