Incepem urcusul?

luni, 19 septembrie 2011, 21:34
2 MIN
 Incepem urcusul?

Dupa cinci meciuri oficiale (patru de campionat si unul de Cupa) in care doar la Tulcea a atins nivelul mediocritatii, CSMS Iasi a reusit simbata, in partida cu Callatis Mangalia, sa urce stacheta calitatii jocului la un nivel mai aproape de asteptari. Chiar daca au mai existat destule momente cenusii iar gafele individuale ramin prezente, lucru recunoscut si de antrenorul Ionut Popa, Iasul a facut un joc relativ bun per ansamblu. Drept urmare, desi a intilnit o formatie care nu arata deloc a "lanterna" a clasamentului, CSMS a inscris de doua ori, si-a creat alte sapte ocazii importante de gol (cinci dintre acestea fiind din pozitii in care jucatorii gazdelor s-au aflat fata in fata doar cu Dragne, inspiratul portar al dobrogenilor!) si s-a impus fara dubii.

Tonusul ofensiv al gruparii din Copou a fost injectat de Popa in permanenta. In primul rind, antrenorul a dat mai multa viteza ofensiva prin urcarile rapizilor Ciucur si Vladu, folositi fundasi la precedentul meci din Copou, la mijlocul terenului, securizarea defensiva aparind prin introducerea lui Vatavu intre stoperii R. Tincu si Mitrea. A rezultat astfel un modul de joc inedit, "3-1-4-2", in care "motoarele" centrale Tudor si Nalati, "acoperite" de Straton, au rulat mult mai eficient, astfel ca atacantii Onofras si Herghelegiu, care au si marcat, au beneficiat de "materie prima" la discretie. Popa nu s-a multumit doar cu inovatia tactica amintita, ci si-a cravasat elevii in permanenta, sonorele indicatii ce-i trimiteau pe jucatori la presing in apropierea careului advers avind, de multe ori, efect. Drept urmare, pina ce oaspetii s-au dezmeticit, scorul era 1-0, eliberarea de presiune generind un rulaj fara emotii pentru gazde, chiar daca Mangalia a pus ceva probleme. Oaspetii au contat in atac pentru ca Ciucur nu a facut si faza defensiva, doar neinspiratia lui Ibrahim Kamara (nici o legatura cu Youssouf Kamara, fostul jucator al Iasului) facind ca vulnerabilitatea zonei din spatele ieseanului sa nu fie speculata, iar Mitrea a fost neasteptat de ezitant. Si cum nici dublajul defensiv nu a functionat la cote normale, jucatorii de la Callatis au ajuns in citeva rinduri in pozitii bune, portarul gazdelor, Catalin Popa, neintrebuintindu-se doar pentru ca elevii lui Marin Barbu au suferit la capitolul inspiratie la finalizare.

Tragind linie, primul joc peste medie facut de CSMS, care trebuie sa continue urcusul in ceea ce priveste calitatea jocului pentru a-si conserva pozitia promovabila pe care a ajuns.

Comentarii