Macovei detine asii

joi, 09 decembrie 1999, 00:00
1 MIN
 Macovei detine asii

Victoria lejer obtinuta in fata Olandei a insemnat inca un pas important facut de nationala feminina de handbal a Romaniei spre fruntea ierarhiei Campionatului Mondial. Revenita astfel in sferturile de finala a unei competitii majore, echipa antrenata de tri-oul Macovei-Tadici-Musi va intilni astazi un adversar surpriza. Ocupanta a locului 7 la precedentul CM, Macedonia a intrat in 1997 in sferturile de finala in dauna nationalei romane, dupa o victorie cu 37-33. Echipa antrenata pe atunci de actualul "principal" al Romaniei, a reusit marti sa furnizeze una din surprizele acestei editii, invingind neasteptat nationala Coreei de Sud, vicecampioana olimpica la Atlanta in 1996. Cunoscindu-si bine adversarul, Bogdan Macovei are astfel sansa de a ataca semifinalele, acolo unde va intilni, aproape sigur, actuala campioana mondiala si olimpica, Danemarca. Programul sferturilor cuprinde si o reeditare a finalei mici de la Atlanta, Norvegia (avind avantajul terenului propriu) intentionind sa razbune in fata Ungariei ratarea podiumului olimpic. Partidele din sferturi au caracter decisiv pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Sydney, cistigatoarele obtinind automat patru din cele cinci locuri rezervate.
Rezultatele complete ale optimilor de finala: Romania – Olanda 26-16, Danemarca – Brazilia 30-23, Norvegia – Ucraina 24-19, Germania – Rusia 22-19, Franta – Polonia 28-21, Macedonia – Coreea de Sud 28-27, Austria – Belarus 28-27, Ungaria – Angola 38-18.
Programul sferturilor de finala: Romania – Macedonia (meciul 1, ora 16.30), Danemarca – Franta (meciul 2, 21.40), Norvegia – Ungaria (meciul 3, 20.00), Germania – Austria (meciul 4, 19.00).
Programul semifinalelor (11 decembrie): 1-2, 3-4. (Lucian M.)

Comentarii