Maradona, amendat pentru ca l-a jignit pe Olaroiu

joi, 29 decembrie 2011, 18:26
1 MIN
 Maradona, amendat pentru ca l-a jignit pe Olaroiu

 Antrenorul echipei Al-Wasl, Diego Armando Maradona, a fost amendat de Comisia de Disciplina a Federatiei de Fotbal din Emiratele Arabe Unite, pentru ca l-a jignit pe tehnicianul formatiei Al Ain, Cosmin Olaroiu, a anuntat, joi, site-ul oficial al forului de fotbal.

Potrivit sursei citate, Maradona a fost amendat cu suma de 2.450 de dolari pentru ca a spus despre Olaroiu, intr-o conferinta de presa, ca este "nepoliticos".

Cei doi se afla in conflict de la un meci disputat in luna noiembrie, cand Al Ain s-a impus cu scorul de 1-0, iar tehnicianul argentinian s-a plans ca Olaroiu a sarbatorit "intr-un mod nepoliticos" golul marcat de jucatorii sai. De atunci, cei doi tehnicieni s-au jignit reciproc, Olaroiu lasand sa se inteleaga ca Maradona se drogheaza, in timp ce fostul star argentinian a pus la indoiala capacitatile romanului de a fi un antrenor bun. (Mediafax)

Comentarii