Pancu miriie la ciini

sâmbătă, 16 martie 2002, 00:00
2 MIN
 Pancu miriie la ciini

Universitatea Craiova – Steaua (astazi, ora 15,00, TVR1): De climatul de suspiciune care troneaza in fotbalul romanesc nu scapa nici acest meci. Este greu de crezut, insa, ca oltenii fanului dinamovist Netoiu vor da Stelei punctele cucerite la Bistrita. Da’ dar daca jucatorii il lucreaza pe Gigi la subteran?
Sportul Studentesc – FC Brasov (astazi, ora 15,30): Punctul de la Ploiesti a fost mana cereasca pentru baietanii lui Andone, numai ca astazi ei vor primi vizita unor jucatori catraniti tare dupa tragi-comédia din meciul cu Farul, besteliti amarnic si de sponsori si de suporteri si de toata suflarea de sub Timpa. Si cum "Gabello" Stan este maestru al jocului de contraatac, meciul nu pare deloc usor pentru pifanii lui "Ando"…
UM Timisoara – Otelul Galati (astazi, ora 15,30): Ridiculizati de Pancu si ai sai, banatenii trebuie sa faca si sa dreaga cu Galatiul, pentru a scapa de "fruncea" din coada. Greu cu o echipa care a inceput sa danseze pe ritmurile indiene ale filmelor de altadata…
FCM Bacau – FC Arges (astazi, ora 18,00): Sigur ca in planul bacauanilor este bifarea a inca trei puncte, dar siretul Halagian cunoaste trupa bistriteana ca pe buzunarul sau propriu. Jocul va depinde de masura in care tinereii din Bacau vor sti sa demonteze capcanele puse cu dibacie de "Armean"
Astra Ploiesti – Petrolul Ploiesti (astazi, ora 19,00): Meci intre consateni necajiti, in mare foamete de puncte. Nici una dintre cele doua echipe gazaresti nu poate face acte de curtoazie…
Farul Constanta – Ceahlaul Piatra Neamt (astazi, ora 19,00): A treia nocturna a zilei programeaza un meci care, oricum a-i suci-o, da prost pentru bietul presedinte nemtean Gigi Stefan. Daca pierde Ceahlaul, e de rau, daca invinge, toti vor spune ca sint punctele returnate de la Dinamo. N-o fi mai bun un meci nul?
Dinamo – Rapid (miine, ora 15,00, Pro TV): Iata, in sfirsit un meci in care nu poate fi vorba de suspiciuni. In primul rind, Dinamo trebuie sa arate ca este echipa numarul 1 a pirlitului nostru de campionat si poate cistiga un derby cinstit. Apoi, Rapidul poate sa-si ia adio de la titlu, daca nu ciuguleste macar un punct, din strachina ciinilor. Chiar si in absenta acestor circumstante, nu poate exista pace intre cele doua echipe…
FC National – Gloria Bistrita (miine, ora 17,00, TVR): Dupa esecul usturator de la Galati, "bancarii" ar trebui sa discrediteze ideea ca au renuntat la veleitatile pentru titlu, in fata unei echipe, care, atunci cind joaca serios, incurca multe socoteli. (Nic. G)

Comentarii