Pantofii lui Lucescu

joi, 03 iulie 2003, 23:00
2 MIN
 Pantofii lui Lucescu

Prafuita zicala „a imbinat placutul cu utilul” caracterizeaza perfect recenta vizita in Iasi a celui mai in voga antrenor de fotbal autohton, Mircea Lucescu. Pe linga latura sufleteasca (aici putem include atit intilnirile cu prietenii, sau vizita la mosia de la Bucium, cit si discutiile fotbalistice), raidul iesean a lui „Luce” a atins si o intrevedere in care subiectul principal au fost afacerile. Tehnicianul lui Besiktas s-a intilnit cu unul dintre partenerii sai, Giuliano Ferri, impreuna cu care detine o fabrica de incaltminte ce functioneaza de mai bine de 4 ani in oras. Cei doi s-au cunoscut in 1998, pe vremea cind actualul „sultan” al Turciei fotbalistice ii strunea pe Ronaldo, Roberto Baggio si celelalte vedete ale lui Internazionale Milano, discutiile ulterioare ducind la un plan de dezvoltare a afacerilor familiei Ferri, detinatoare a marcii „Pitti Shoes”. Avind o figura tipic latina, directorul fabricii iesene rememoreaza inceputurile colaborarii cu Mircea Lucescu, din spatele biroului aflat in incinta sediului, aflat in cartierul Bularga. „Lucrurile au evoluat repede, fabrica functionind in citeva luni de la prima discutie”, spune Ferri, care precizeaza ca investitia initiala a fost de 250 000 de dolari, fiecare din parteneri suportind jumatate de suma. Avind experienta in domeniu, italianul s-a mutat in Iasi, conducind personal investitia facuta in Romania. Chiar si cind se deplaseaza in Italia, Ferri trimite un alt membru al familiei pentru a supraveghea modul in care se lucreaza, Lucescu neavind un alt rol decit de investitor.
Desi cu greutati, afacerea s-a dezvoltat treptat, cifrele actuale anuntate de Ricardo Ferri spunind multe: 40 000 de pantofi „Lucescu” produsi anual pentru piata interna, 120 000 pantofi „Pitti”
creati pentru tarile din Comunitatea Europeana. Cum toti banii cistigati au fost reinvestiti, la ora actuala, fabrica din Iasi valoreaza, conform patronului, aproape 600 000 $.
Fabrica din Bucium
Ajungind sa colaboreze cu renumite firme italiene, ca Pelettieri,
Prada, visele de dezvoltare ale filialei iesene „Pitti Shoes” au prins
contur saptamina trecuta. „Avem un proiect ambitios, discutat cu Mircea, care, in principiu, a fost de acord cu el. La sfirsitul anului vom demara o constructie de 3000 de metri patrati, pe terenul lui din Bucium. Ne vom muta cu totul acolo, intr-o hala dotata in intregime cu echipamente moderne, investitia estimata fiind de 1,5 milioane euro” , a spus Ferri.
Molipsit de la Lucescu de microbul fotbalului, italianul a lasat prima dragoste, ciclismul, „desi am sustinut echipa lui Mario Cipollini si am fost partener la Turul Italiei. Acum, ambii mei fii joaca fotbal si am discutat deja cu Mircea pentru sponsorizarea lui Poli si, mai ales, a jucatorilor tineri. Concretizarea acestei variante depinde, insa, de venirea lui Razvan la Iasi”. Chiar daca Razvan Lucescu a anuntat ca nu va veni in aceasta vara in Copou, el nu a inchis definitiv portile colaborarii cu Poli, asa ca proiectul tandemului Ferri – Lucescu senior poate avea sanse de concretizare in viitor. (Ovidiu MINEA)

Comentarii