"Tevarii" au crezut ca sint chemati la rugby

sâmbătă, 16 februarie 2002, 00:00
2 MIN
 "Tevarii" au crezut ca sint chemati la rugby

Programata pe stadionul Constructorul, revansa dublei cu Laminorul Roman (in tur, miercuri, iesenii s-au impus in deplasare in fata formatiei a doua a divizionarei B cu 3-0) a prilejuit citeva momente amuzante in preambul. Oaspetii au sosit la arena din cartierul Alexandru cel Bun insa nu au iesit pe teren, vazind ca portile de fotbal erau rezemate de garduri, pe teren tronind "H"-urile specifice rugbiului! (Se stie ca pe aceasta arena joaca si rugbistii de la Politehnica, portile de fotbal fiind scoase cind se disputa partide cu balonul oval). Situatia a fost remediata abia atunci cind au sosit din Copou fotbalistii ieseni care au montat portile la locul lor. Partida a inceput totusi cu o intirziere de 12 minute datorita acestui incident. Coordonata generala a partidei a fost incilceala, nici una din echipe nereusind sa etaleze vreun joc mai consistent. Dupa un inceput mai bun al oaspetilor, jocul s-a mutat in jumatatea acestora, unde a stat apoi mai mereu; de fapt "tevarii" s-au multumit doar sa taie actiunile iesenilor, incercarile de contraatac ale divizionarei B fiind sporadice. Paradoxal, desi ocaziile clare au aparut in prima repriza (Dragoi si Chiper au ratat incredibil) iesenii au dominat mai clar in actul doi cind Laminorul a introdus in formatia de baza, mai multi ex-divizionari A, cum ar fi Tufisi, Soimaru, Cornateanu sau Cozma. Unicul gol al partidei a cazut in minutul 73, Boghean reluind din careul mic mingea scapata inexplicabil de Tufisi in fata, dupa un sut "linistit" a lui Cristea. De mentionat ca la Poli a jucat in prima repriza suceveanul Marta, venit la probe, romascanul Zamfirescu neajungind inca in Copou pentru teste datorita unei accidentari. Un alt jucator aparut in aceasta saptamina in curtea lui Poli, Serbanoiu, a fost o placuta revelatie.
Poli: Cimpeanu (’46 Mihalache) – Ancuta (’46 Petrache) , A. Ilie, Gheban, D. Sinmartean (’46 D. Munteanu) – Cristea, Medeleanu, Dragoi, Marta (’46 Boghean) – Dobrea (’68 Serbanoiu), Chiper (’46 Petcu).
Laminorul: Caragata (’46 Tufisi) – Codreanu (’46 Beceru), Filip, Ghinea (’46 Dinu), Panescu (’46 L. Cozma), Toma (’46 Soimaru) – Agachi, Zaharia (’46 Cornateanu), Burlan – Turcu (’46 Tapu), Barbinta. Au arbitrat iesenii A. Helesteanu, S. Nistor, S. Perju. (Ovidiu MINEA)

Comentarii