Rapidul de Iasi trece prin Buzau

duminică, 16 aprilie 2000, 23:00
3 MIN
 Rapidul de Iasi trece prin Buzau

CSM: Cracana (Nitu) – Pinteala, Tomuleac, Ionescu 5, Nedelcu 2, Grosu 3, Abalasei 2, L. Lupan 8, Bidirel 1, Ionete-Palarie 8.
Rapid: Dogaru (Petrescu) – Dobrin 15, Preda 1, Iacob 5, Margulescu, Napar 2, Dumitrescu 7, Moise, Gheorghe, Gisca 4.
Au arbitrat: N. Iancu si N. Balan (Buzau)
Handbalistele iesene au pierdut o noua sansa de a se indeparta de ce-al doilea loc retrogradant deoarece ieri, in Polivalenta, au fost invinse de Rapid, formatie pregatita de nu mai putin de 3 antrenori: Margulescu, Popescu, Diaconu. Feroviarele aveau nevoie de o victorie la Iasi pentru a nu pierde locul secund, amenintat de Silcotub si pentru aceasta si-au luat masurile necesare. Prima si cea mai importata, contactarea arbitrilor, din Buzau. Numai asa se pot explica deciziile acestora, care au defavorizat vizibil gazdele, in ciuda presiunii la care erau supusi de un public ce sanctiona zgomotos fiecare nedreptate facuta iesencelor. Spre exemplificare, mentionam doar doua faze care au "aprins" sala. In min. 53 Abalasei a egalat dupa o cursa furibunda. Era prea mult, asa ca, la o patrundere a extremei Dobrin, incheiata cu o aruncare blocata de Cracana, arbitrii au acordat din senin 7m, transformat de Iacob. CSM Iasi XXI a egalat inca o data prin Palarie, dintr-un 7 metri acordat la "strangularea" pivotului Grosu. "Rapidistele trebuie sa inscrie" – au decis arbitrii, oferind cadou mingea oaspetelor, dupa ce acestea irosisera atacul anterior. De aceasta data Dobrin nu a mai ratat (29-30) si tot "buldozerul" nationalei a reusit o "dubla", scorul devenind 29-32. Era min.58, pentru CSM totul era pierdut, asa ca rapidistele – sigure pe victorie – au mai avut doua reusite prin Gisca si Preda, in timp ce iesencele s-au multumit doar sa zguduie bara si, in ultimele secunde de joc, sa fie aproape de gol prin cele doua tentative de a marca din poarta in poarta ale Mihaelei Cracana.
O infringere nedreapta pentru iesence, in conditiile in care ele si-au facut datoria in teren, mobilizindu-se exemplar. Ca si in ultima partida disputata pe teren propriu, cu Fibrex (meci incheiat la egalitate), CSM Iasi XXI a platit tribut unui arbitraj ostil. Mai mult, cu Rapid s-a pierdut un meci strategic. Deoarece feroviarele nu pierd in deplasare, o victorie a iesencelor in acest meci ar fi insemnat un succes dublu, comparativ cu trei puncte aduse de "afara".
Pe ansamblu, a fost un meci echilibrat, cu rapidistele mai mereu in avantaj pe tabela de marcaj. Insa victoria putea sa fie la fel de bine si de partea elevelor lui Veniamin Lupan, care au condus si ele in citeva rinduri, dar niciodata la mai mult de un gol. Echipa Cristinei Dogaru a avut un start mai bun, dar iesencele au egalat la 4 si la 6. A fost rindul CSM sa preia friiele, Bidirel aducind pentru prima oara Iasul in avantaj: 7-6 (min.15). S-a mai inregistrat egalitate la 8 (min.17) si 9 (min19), dupa care a fost rindul rapidistelor sa treaca la cirma. Pina la pauza, intre cele doua adversare s-a aflat in permanenta o "bariera" de 2-3 goluri de partea rapidistelor. Cea mai spectaculoasa perioada a primei reprize a fost cuprinsa intre minutele 27-28, cind, pe rind, defensivele celor doua echipe au fost facute sah-mat de Dobrin si, respectiv, Lupan.
Dupa pauza, echilibrul partidei s-a metinut, in afara "hotiei" arbitrilor, demne de mentionat fiind simularea unei lovituri primite in fata de "actrita" Dobrin, citeva parade ale portarului Cracana, inlocuita uneori la aruncarile de la 7 m. ale adversarelor cu Nitu, eliminarea pentru doua minute a pivotului iesean Grosu, "bolta" peste Dogaru reusita de Ionescu si citeva aruncari napraznice care si-au gasit tinta ale Lenutei Lupan. De partea cealalta, Monica Iacob – golgetera rapidistelor – a dezamagit, in schimb, de neoprit a fost extrema Dobrin, autoare a 15 goluri! Oricum, lupta pentru evitarea retrogradarii ramine deschisa, Ciserom Sebes facind o figura palida in aceasta etapa. Celelalte rezultate ale etapei: Ciserom – Oltchim 20-30, Hidro Constanta – Silcotub Zalau 29-29, Remin Deva – Otelul Galati 22-19, Rulmentul Brasov – Fibrex Savinesti 20-19. (Leonard CANANAU)

Comentarii