Razbunarea lui Paveliuc

vineri, 07 ianuarie 2005, 00:00
3 MIN
 Razbunarea lui Paveliuc

Dupa ce directorul tehnic al Universitatii „Petre Andrei”, Petre Magurean, a initiat discutii cu antrenorul Paul Paveliuc pentru preluarea echipei iesene de baschet, parea evident ca lucrurile vor decurge in acest sens. „A fost o propunere pe care n-o puteam refuza.” – ne-a declarat noul antrenor principal al UPA, cel care va debuta pe banca tehnica a unei echipe de prim esalon. Tehnician al echipei BC Fenix, cu care a terminat turul seriei III a Diviziei B pe locul secund iar anul trecut s-a calificat la turneul semifinal de promovare (dar unde nu s-a prezentat din cauza problemelor financiare), Paveliuc considera numirea lui ca o provocare si in acelasi timp o incununare a eforturilor facute in ultimii doi ani, dupa ce a fost inlaturat de la Clubul Sportiv Scolar Unirea. „Discutiile cu Magurean au vizat in principal sarcina de a imbunatati jocul echipei, un obiectiv urmind a fi stabilit dupa ce va fi definitivat lotul.” – a mai spus Paveliuc, care-i va avea ca secunzi pe Radu Boisteanu si Costel Moscalu, cuplul de antrenori care a condus UPA in tur. Totusi, in conditiile in care presedintele clubului, Niculae Niculescu, nu si-a ascuns nici un moment dorinta ca echipa pe care o conduce sa termine sezonul in play-off, este de asteptat ca acesta sa fie obiectivul, chiar daca returul se anunta infernal pentru studenti. Poate si de aceea in perioada urmatoare iesenii vor incerca sa-si completeze efectivul, unul diminuat si mai mult de eliberarea lui Terence Hyacinth si de plecare la Timisoara a lui Bogdan Dornescu. Ramasi oarecum descoperiti la capitolul pivoti (in conditiile in care si Mitica Anghel va „demara” mai greu dupa interventia chirurgicala din decembrie), tehnicienii au abordat pista sirbului Ljubodrag Bogovac, o extrema de forta de 2.04 m si 28 de ani, care a mai jucat in Romania un retur la Pitesti, in urma cu doi ani, alaturi de nucleul iesean Murgoci-Nanescu-Fl. Moscalu. Plecat ulterior in liga secunda germana si in toamna anului trecut in Luxemburg, jucatorul este liber de contract si isi cauta echipa. Chiar si asa, pare insa putin probabil ca UPA sa-si permita sa achizitioneze un jucator de altfel destul de scump si care, in plus, ar bloca locul unui jucator strain, cu atit mai mult cu cit iesenilor le arde buza dupa un conducator de joc. Si cum in tara play-makeri de valoare nu se gasesc la jumatatea sezonului, pistele se indreapta tot spre „stranieri”, fiind lansat deja un apel pentru Nikolai Iglin, moldoveanul care in tur a jucat pentru CSU Forex Brasov. „In paralel am vorbit si cu Ato Ilic, sa-mi caute un fundas in Serbia si astept un raspuns de la el.” – ne-a declarat Petre Magurean, care trebuie sa se miste foarte repede in conditiile in care perioada de transferari se incheie pe 15 ianuarie. Chiar daca pregatirile iesenilor au inceput de citeva zile cu jucatorii din localitate si cu cei de la divizionara B Fenix, reunirea oficiala a lotului se va produce luni, dupa ce moldovenii din lot isi vor fi epuizat sarbatorirea Craciunului, pe rit vechi. (Lucian MINUT)
Doar Fenix la Divizia B
Plecarea lui Paul Paveliuc ca antrenor la UPA va implica schimbari majore si in ceea ce priveste situatia echipelor iesene de esalon secund. Ocupanta a locului secund in seria a III, BC Fenix va fi preluata de antrenorul Gabriel Clapon a carui echipa, CSS Unirea BC Junior, va continua sa evolueze doar in Campionatul National de juniori I. Desi varianta fuziunii celor doua formatii a mai fost vehiculata si in vara anului trecut, s-a ajuns la aceasta solutie pentru a se evita cheltuieli impuse de taxe si transferuri de jucatori. Partizan al ideii formarii unei singure echipe de Divizia B, directorul CS Politehnica, Leonid Antohi, si-a exprimat intentiile de a sprijini pe BC Fenix. (L.M.)

Comentarii