Raze de soare la munte

miercuri, 23 iulie 2003, 23:00
2 MIN
 Raze de soare la munte

Desi a reluat pregatirile cu 10 zile in urma Onestiului, Poli Unirea a fost, conform martorilor oculari, vioara intii in amicalul disputat ieri, la Cimpulung Moldovenesc, in compania principalei rivale la promovare. Iesenii au condus jocul atit pe teren cit si pe tabela pina aproape de final, reusita lui Dragoi (’28 – sut de la 20 metri dupa o pasa a lui Adrian Cristea I) fiind „anulata” de lovitura de cap a lui Paul Bogdan (’78). Antrenorii Vasile Simionas si Narcis Ciocirlan i-au trimis in teren pe: Ilie – Abalasei, Bernard, Ad. Ilie, Gheban, Alexa – Fl. Croitoru, Dragoi, Ad. Cristea I – Pacurar (Bilba), Chiper (Dobrea), in prima repriza, Branet – Gheban, Paraschiv, Ionescu, Vaduva, Cercel – Mitruc (Croitoru), Ad. Cristea II, Buteseaca – Dobrea, Bilba, in actul doi. Pacurar si Chiper au fost inlocuiti datorita unor accidentari iar Mitruc a fost eliminat (cu drept de inlocuire) dupa nici 10 minute din repriza a doua, datorita injuriilor adresate arbitrului Paduraru, din Gura Humorului.
Nu au jucat portarii Dulcianu si Visinescu, ultimul, accidentat, fiind trimis acasa, Matinca si Botan, care urmeaza un program special si Gafita, aradeanul acuzind probleme la genunchi. Despre Botan, Vasile Simionas a tinut sa precizeze ca „daca era numai dupa mine, nu-l mai primeam la echipa. Nu-mi amintesc ca vreun jucator al lui Poli sa fi facut vreodata mofturile pe care le-a facut el. In acceptarea lui la pregatiri a contat faptul ca in Botan s-au investit foarte multi bani”.
Tehnicianul iesean s-a aratat multumit de modul in care a decurs partida de ieri: „Ma asteptam sa fie mult mai greu tinind cont de decalajul de pregatire. Venind doar dupa 5 antrenamente, baietii nostri s-au chinuit putin, insa au avut mereu initiativa. E drept ca si onestenii au fost putin obositi, dupa amicalul pe care l-au jucat marti cu Urziceniul”. La remarcati, Simionas i-a trecut pe Alexa si Adrian Cristea I, antrenorul lui Poli spunind ca nu s-a edificat asupra potentialului lui Cristea II, a portarilor „care nu au avut ce apara in afara golului primit, ce a fost imparabil”, a lui Cercel si Buteseaca, ce se afla in urma cu pregatirea, ultimul venind dupa o perioada de 3 luni in care a fost accidentat.
Ieri dupa amiaza si in cursul diminetii au fost programate noi antrenamente iar astazi, de la ora 17, la Tirgu Neamt, Poli intilneste pe FCM Bacau, intr-un alt meci de verificare. (Ovidiu MINEA)

Comentarii