Rugbiul a readus viata sportiva in Katanga

joi, 03 iunie 1999, 23:00
3 MIN
 Rugbiul a readus viata sportiva in Katanga

Intimplator, in drum spre Poligonul de tir cu arcul, am trecut si pe la stadionul "Constructorul", situat in cartierul Alexandru cel Bun. De acest teren de mahala ma leaga amintiri placute, legate de ucenicia mea in fotbal. Erau alte timpuri, regretate de locuitorii acestui cartier, lipsiti acum, din neglijenta unora, de orice atractie sportiva. Din curiozitate, am studiat stadionul din cartierul numit uneori "Katanga" mai de aproape. Pe ansamblu, terenul si tribunele nu au suferit mari modificari. In schimb cladirea, ce adapostea vestiarele si grupul sanitar, era de nerecunoscut, mina unui arhitect versat transformind structura veche, stil vagon, intr-o vila cocheta, demna de orice statiune montana cu pretentii. Varuita, cu acoperis in trepte, in unele locuri cu sarpanta, cladirea are acum un aer distins, de vacanta, fatada, in care abunda lemnul proaspat lustruit, completind imaginea unui hotel gata pregatit sa fie primit in circuitul turistic. Va intrebati, desigur, ce legatura poate exista intr-o cladire – totusi inerta – si o activitate dinamica, in care se consuma multa energie, cum este sportul. Deocamdata nici una, insa, incepind de astazi, stadionul Constructorul va prinde din nou viata. Astfel, "consumatorii" de sport din Alexandru – si sa nu credeti ca sint putini la numar – vor avea prilejul sa urmareasca la lucru cea mai barbateasca disciplina dintre sporturile de echipa, rugbiul. Inaugurarea o vor face elevii lui Constantin Verives, de la Politehnica NENA, echipa proaspat promovata in prima liga si formatia suceveana Eldoforest, fosta si viitoare colega de esalon cu rugbistii ieseni. Va fi un meci amical cu "scintei", daca rememoram numai intilnirile directe dintre cele doua combatante din acest an, din campionat si cupa. Va fi primul meci de rugby disputat pe acest stadion si, exceptind partidele de fotbal copii si juniori, ori cele din esaloanele inferioare, gazduite totusi accidental, va fi iar viata sportiva pe Arena Constructorul. Si ce aste mai important, spectacolele rugbistice vor fi permanentizate, pentru ca Politehnica NENA va juca, incepind din sezonul viitor, numai acolo. "Luati aminte! Spectatorii din "Katanga" sint foarte pretentiosi; dar daca rugbiul li se lipeste de suflet, va fi vai si amar de adversari. Poate sa vina Steaua, Dinamo, ori alta minune de echipa, pentru ca noi stim sa ne incurajam sportivii; amintiti-va de echipa de fotbal Constructorul! Si cine ne supara, trece puntea suspinelor, peste Bahlui", a spus un vechi si fanatic suporter al sportului iesean, ce locuieste in Alexandru cel Bun. In ce priveste echipa de rugby, Saramet are glezna tumefiata si nu poate juca, la fel ca si Budisteanu, cu entorsa. De asemenea, Hordila se resimte dupa un sezon epuizant iar Colta a fost operat de apenticita. Deocamdata aceste nume nu inseamna prea mult in Katanga, insa, cu siguranta ca ele vor capata rezonanta in inimile spectatorilor acestui urias cartier dupa ce rugbistii vor face minuni in teren. Pentru familiarizare, va prezentam XV-le iesean care a disputat, miercuri, la Birlad, partida amicala cu Rulmentul, meci cistigat de gazde cu 41-33: Afrasinei, Enachi, Todirasc, Grigoriu, Bas, Cojocariu, Ciubotariu, Matievschi, Nazarie, Cazacu, Cuzic, Mocanu, Ursu, Ionescu, Hordila. (Leonard CANANAU)

Comentarii