Se putea mai mult

vineri, 24 septembrie 2010, 10:55
2 MIN
 Se putea mai mult

Mult asteptata revenire a Politehnicii in elita baschetului masculin n-a adus cu sine un succes in partida de debut disputata miercuri cu CS Otopeni, in mansa tur din runda inaugurala a Cupei Romaniei. Chiar daca a avut in fata un adversar experimentat si pragmatic formatia ieseana putea sa invinga lejer daca ar fi avut intreg lotul valid, ar fi gestionat lucrurile mai bine si ar fi trecut peste tracul debutului. Insa, studentii au plecat cu handicap din start pentru ca intirzierile la rezolvarea problemelor administrative (si inca mai sint destule de rezolvat) i-au vaduvit de prezenta in teren a doi jucatori experimentati si care aveau statut de titulari, sirbii Vladimir Radmanovac si Marjan Tasic. Iar intr-o confruntare unde Politehnica putea domina net la capitolul talie, absenta lui Tasic (2.05 m) a contat enorm si s-a suprapus nefericit peste accidentarea lui Zeljko Bubanja, care si-a rupt un deget la prima lui actiune si va fi indisponibil aproape o luna. Cu potentialul redus muntenegreanul a jucat mai bine de jumatate de meci insa a facut-o modest, a fost dominat de americanul Cortney Scott (cu 10 cm mai scund dar puternic si precis) iar in ofensiva a terminat fara nici un punct marcat, situatie inedita pentru el. Si dintr-un atu pe care trebuia sa-l uzeze la maxim Politehnica a suferit tocmai sub panouri si a parut cu atit mai ciudat faptul ca in teren n-a intrat deloc "secundul" Mitica Anghel, unul dintre principalii artizani ai promovarii si a carui experienta putea conta. Chiar si in aceste conditii Politehnica n-a jucat foarte rau dar a cazut prada fluctuatilor de nivel de-a lungul intilnirii si a tradat emotiile jucatorilor tineri, mai ales la linia aruncarilor libere. Cu toate ca au avut si momente mai putin reusite, Madalin Nicolae, capitanul Ionut Hurjui si Iulian Huludet au reprezentat bine latura autohtona a gazdelor, sirbul Nenad Marinkovic n-a excelat insa a marsat pe specialitatea lui, aruncarile de la distanta, in vreme ce americanul Leroy Dawson a parut apatic insa a tinut echilibrul in disputa directa cu Levar Seals si a plusat spre final cu citeva actiuni personale de efect.

Cu deficit de 14 puncte dupa mansa tur, Politehnica joaca revansa duminica la Otopeni iar oaspetii incearca o prestatie superioara si obtinerea unui rezultat mai bun. Bubanja nu intra in calcule pentru acest joc insa iesenii au cautat sa repare greselile cu obtinerea cartilor verzi pentru cei doi sirbi si au platit taxele aferente. Daca pentru Tasic situatia s-a rezolvat deja ieri, Politehnica spera ca astazi sa devina si Radmanovac jucator cu acte in regula.

PS: Ultimul meci din optimile Cupei Romaniei, mansa tur: BC Mures – "U" Mobitelco Cluj 82-68 (33-34)

Comentarii