Sintem suporterii Bosniei

vineri, 05 septembrie 2003, 23:00
2 MIN
 Sintem suporterii Bosniei

Sansele noastre de calificare sint mici, dar ar fi fost infime, daca, la trei zile dupa ce Danemarca ne-a facut terci pe nisipurile stadionului Lia Manoliu, Bosnia nu i-ar fi batut pe danezi, cu 2-0 la Copenhaga. De atunci, Bosnia asta mult incercata ne este tare draga, o dragoste care s-ar transforma in pasiune fierbinte daca Salihamidzic & Co. ar invinge, astazi, Norvegia si daca se poate si Danemarca. Ca Bosnia are sanse de calificare (ba chiar la primul loc) nu ne deranjeaza de fel, fiindca noi am terminat conturile cu ea, invingind-o de doua ori. Ba chiar ne ajuta ca, mai mult decit orice purcoaie de bani venite de la Gigi Becali sau de la alt „sportiv” autohton, Bosnia este motivata prin sansele ei, fie ele cit de putine. Si Norvegia, o echipa atit de plictisitoare si eficienta, poate fi invinsa la Sarajevo, daca jucatorii antrenati de Blaz Sliskovic prind o zi buna. Bosnia-Hertegovina nu este Luxemburg, are 14 stranieri in lot care evolueaza cu succes prin ligile occidentale, mai ales in Germania. Vedeta echipei este mijlocasul lui Bayern, Hassan Salihamidzic, care n-a prea jucat in meciurile grupei, din cauza unor accidentari, dar eroul meciului de poveste de la Copenhaga a fost Sergio Barbarez. In partida disputata pe 16 octombrie 2002, la Oslo, Norvegia a dispus de Bosnia cu 2-0, ambele goluri fiind marcate in prima repriza, de fundasul viitoarei adversare a Stelei, Southampton, „sfintul” Claus Lundekvam (‘7), si de John Arne Riise (’27).
Antrenorul norvegian Nils Johan Semb a mostenit de la predecesorul sau, Egil „Drillo” Olsen, conceptia jocului matematic, bazat pe scheme precise, insusite pina la reflex conditionat de elevii sai. Asa se face ca un jucator stralucitor, precum Ole-Gunnar Solskj?r, devine, in nationala norvegiana, un simplu pion al unei masini care stie sa functioneze conform proiectului. Apararea lui Semb, cu doua rinduri de transee, este foarte greu de depasit, dar, pe un teren bun, jucatorii tehnici pot gasi solutii care sa iasa din schemele pregatite in laborator. Din aceste considerente, credem ca un asemenea meci, chiar si in conditiile in care n-ar avea legatura cu „tricolorii” nostri, ar trezi, din partea unui privitor, simpatii pentru Bosnia. Cu atit mai mult pentru noi, care vom urmari, cu emotii poate mai mari decit la meciul Romaniei, aceasta partida, in direct pe TVR 1, de la ora 21,15.
Mai ales ca o victorie a Bosniei ar tine aceasta echipa in priza si pentru meciul cu Danemarca. (Nic. G)

Comentarii