Titlu stropit cu lacrimi

duminică, 02 august 2009, 21:15
3 MIN
 Titlu stropit cu lacrimi

Asa cum era de asteptat, Iasul are doi campioni nationali de box, cel de-al treilea semifinalist, greul Mihai Nistor, cucerind medalia de bronz.  Dupa ce l-a invins in semifinalele Campionatului National de seniori de la Arad pe Romeo Buhusi (Torpedo Zarnesti), Benone Marcu, boxerul pregatit la CFR-CSS Unirea de Nicu Brinzei, l-a intilnit in finala pe vechiul sau rival, Marius Hondaru (CS Metrorex Bucuresti), cel care a cistigat titlul anul trecut la Iasi chiar in fata lui Benone. Meciul a fost, in general, echilibrat, lucru ilustrat chiar de scorul inregistrat pe masina de punctaj, 4-4, dar arbitrii l-au preferat pe iesean pentru mai multa combativitate. Fericirea lui Benone, care si-a redobindit titlul cucerit acum doi ani, s-a transformat in lacrimi, ieseanul aflind dupa festivitatea de premiere ca tatal sau s-a stins din viata, chiar in dimineata de simbata. Atit clubul CFR, prin vocea presedintelui Radu Pipa, cit si presedintele AJ de box, Vasile Catea, au incercat sa-l consoleze pe micutul boxer de la categoria 48 kg, promitindu-i tot sprijinul dupa aceasta tragedie.

"Conducerea, antrenorii si sportivii de la CS CFR Iasi ii transmit marelui campion de box Benone Marcu, sincere condoleante pentru decesul tatalui sau, care a trecut in lumea umbrelor, chiar in ziua cind fiul sau cucerea medalia de aur la Campionatele Nationale de box de la Arad. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace", se arata intr-un comunicat remis de gruparea sportiva de la Gara.

In schimb, bucuria lui Traian Lupu, excelentul boxer de la CS Gladiatorii, pregatit de Constantin Dreer si Dumitru Agavriloaie n-a putut fi umbrita de nimic. Traian este titularul indiscutabil al categoriei 64 kg in echipa Romaniei pentru Campionatele Mondiale de la Milano si asta pentru ca l-a invins pentru a doua oara in decurs de nici o luna pe ultimul medaliat olimpic al boxului romanesc, Ionut Gheorghe. Incurajat de victoria de la trialul din Bucuresti, Lupu nu i-a lasat nici o sansa constanteanului, scorul de 8-5 inregistrat fiind prea mic pentru evolutia ostilitatilor din ring. Anterior, Lupu l-a invins fara probleme in semifinale pe rapidistul George Alexe. Mihai Nistor (91 kg) nu a putut face fata combativitatii lui Petrisor Gananau (Pandurii Tirgu Jiu) – singurul boxer roman medaliat anul trecut, la Europenele de la Liverpool – pugilistul pregatit de Nicolae Chipirog la CS Nicolina, obtinind medalia de bronz.

Iasul obtine, deci, doua titluri nationale la box, exact tot atitea cit si Bacaul si Ploiestiul, orase cu scoli renumite in ale pugilatului. Cele mai multe titluri au fost cucerite de Dinamo Bucuresti (patru la numar), Gananau fiind reprezentantul Gorjului pe lista campionilor anului 2009.

Rezultatele finalelor

48 kg: Benone Marcu (CFR Iasi) b.p. Marius Hondaru (Metrorex)

51 kg: Iulius Poczo (Dinamo) b.ab. Nicolae Stefan (Dinamo)

54 kg: Razvan Andreiana (Dinamo) b. neprez. Ciprian Apodaresei (Dinamo)

57 kg: Iulian Stan (CS Ploiesti) b.p. Vasile Sandu (Petrolul)

60 kg: Catalin Sandu (Bacau) b.p. Florin Ion (Petrolul)

64 kg: (CS Gladiator Iasi) b.p. Ionut Gheorghe (Farul)

6 kg: Georgian Popescu (Petrolul) b.p. Dragos Timofte (Muscel)

75 kg: Ronald Gavril (Bacau) b.p. Ionut Neacsu (Callatis Mangalia)

81 kg: Bogdan Juratoni (Dinamo) b.p. Alexandru Cristofor (BC Arad)

91 kg: Petrisor Gananau (Pandurii) b.p. Aurel Manole (Callatis)

^91 kg: Razvan Cojanu (Dinamo) b.p. George Dinu (Buzau)

Comentarii