Toata lumea fuge de CSMS!

marți, 10 iulie 2012, 21:11
2 MIN
 Toata lumea fuge de CSMS!

Revenita sambata din Austria, unde a efectuat un cantonament de doua saptamani, CSMS Iasi a avut programat aseara primul antrenament al saptamanii in Copou. Sedinta de pregatire a fost condusa de antrenorul Ionut Popa, chiar daca, de pe 1 iulie, acesta nu mai are contract cu clubul iesean. Desi a incercat sa glumeasca inaintea revederii cu fotbalistii carora le-a dat liber duminica si luni – "Sper sa nu vina vreun control de la ITM, sa taie cateva amenzi, pentru ca lucrez «la negru»!" – tehnicianul era extrem de nemultumit: "Dupa cum am mai spus, cu lotul actual suntem foarte departe de pretentiile Ligii I. Din pacate, nici transferurile de pe ultima suta de metri, care ne mai puteau da un imbold, nu se pot concretiza. De exemplu, stoperul nationalei Maltei, Andrei Agius, cu care discutam de mai mult timp, a preferat sa ramana in Italia, la Latina. Din cate am inteles, diferenta dintre salariul cerut de jucator si cat i-a fost oferit de catre CSMS a fost de 500 de euro".

Ajuns la Iasi, tehnicianul a mai primit o lovitura, mutarea cea mai importanta de pana acum, legitimarea internationalului costarican Diego Josué Madrigal Ulloa, care a impresionat in Austria, picand. Desi Diego a venit in Copou sambata, impreuna cu echipa, el a disparut ieri din Iasi. Presedintele executiv al CSMS, Florin Prunea, a confirmat informatia obtinuta de "Ziarul de Iasi", fara a intra in amanunte: "Da, Diego a plecat din Iasi" a spus fostul international, care a mai precizat ca astazi va negocia cu fundasul dreapta brazilian Marcos Anderson Souza dos Santos, care a fost testat in cantonamentul din Austria.

In conditiile in care nu a reusit sa faca nici macar un transfer sonor in aceasta vara, Iasul continua sa caute solutii ieftine de carpire a lotului. Una dintre acestea este Gabriel Precup, mijlocasul de 26 de ani care a evoluat ultima data la ALRO Slatina, echipa din esalonul doi ce s-a desfiintat, ajungand aseara in Iasi. Nascut la Slatina, Precup, care este jucator liber, nu are nici o prezenta in Liga I, el evoluand pana acum, in afara unor echipe din orasul natal, la FC Olt si FC Caracal.

Aseara tarziu, dupa inchiderea editiei, urmau sa fie demarate tratativele dintre sefii CSMS si Ionut Popa. Desi, la un moment dat, se parea ca nu vor fi probleme legate de prelungirea colaborarii intre parti, parafarea unui nou acord a devenit incerta. Nemultumit de nerespectarea promisiunilor de intarire a lotului, Popa cocheteaza cu ideea de renuntare la conducerea tehnica a echipei pe care a promovat-o in Liga I.

Comentarii