Toti ochii sint atintiti inspre Bacau!

vineri, 24 aprilie 1998, 23:00
3 MIN
 Toti ochii sint atintiti inspre Bacau!

Toate celelalte opt meciuri ale etapei de astazi par niste palide dispute amicale la iarba verde, fata de jocul de la Bacau, in care FCM intilneste Rapidul. In tur, scorul a fost de 2-1 pentru gazdele de atunci, fotbalistii din Giulesti. Daca ne gindim ca partida va fi transmisa, in direct, si pe cel mai audiat canal din Romania (TVR1), afirmatia din titlu nu poate fi, in nici un caz, gratuita. Fotbalistii bacauani vin dupa un neasteptat (si, pentru prea multa lume, dubios) 2-0 realizat in Banie, echipa care, dupa ce a zdrobit cu 5-1 Nationalul, parea ca nu-i mai poate sta nimic in cale. Cu toate acestea, nici asa echipa lui Halagian nu poate fi considerata ca fiind scapata de emotii. O infringere in fata Rapidului, inca una in ultima etapa de la FC Arges, toate coroborate cu alte "minuni" obisnuite in finalurile de campionat, ar putea duce echipa gazda in situatie de retrogradare. Pe de alta parte, Rapidul stie foarte bine ca, pentru a-si indeplini visul de a deveni campioana dupa 31 de ani, are nevoie de victoria de la Bacau si de cea de la Craiova, din ultima etapa, in timp ce Steaua, se pare ca nu prea mai are unde scapa puncte. Aplicind prezumtia de nevinovatie, putem, cu mina pe inima, sa spunem, ca meciul acesta este deschis oricarui rezultat. Pe cinstite! Iata si celelalte meciuri ale etapei:
Steaua – Farul (2-2) . Litoralnicilor le-a picat greu la inimioara acuzatiile de blat din meciul cu studentii clujeni. Aceasta zgura sufleteasca ar putea fi generatoare de ambitii pentru echipa ex-rapidistilor Mohora, Butoiu si Bogdan Andone. Iar Farul a mai facut surprize pe Ghencea. E drept, nu in finaluri de campionat!
FC National – FC Arges (0-0) . Un meci cheie pentru reprezentarea in Cupa UEFA, deoarece, daca Argesul obtine punct(e) in locasul cucuvelei, se poate considera ca si clasata, in final, pe locul trei. Chiar si fara punctele de la Bacau! Partida va fi transmisa in direct la PRIMA TV.
Otelul Galati – Chindia Tirgoviste (2-4) . Zica lumea ce o vrea, dar noi nu credem in ruptul capului in vreo surpriza aici! Nu de alta, dar o victorie tirgovisteana la Galati ar fi prea de oaie… Iar zvonurile optimiste de chindie vin cam dinspre Valea Domanului…
CSM Resita – Dinamo (1-1) . La Resita, se cinta "hai mindro pe Semenicu’!", in dorul vacantei de vara. Dinamovistii ar face la fel, dar Procurorul e cu ochii pe ei!
Foresta Falticeni – Universitatea Craiova (0-2) . Logica cisa a campionatului trimite la concluzia ca bate Craiova. Conquistadorii tari in masele ar dori sa imprastie cu acadele printre suporteri, dupa glazura din etapa trecuta si inainte de crema finala. Numai ca ar fi vai si amar de Foresta!
Gloria Bistrita – Ceahlaul Piatra Neamt (0-2) . Un fel de Flacara – Victoria de pe vremuri nu-prea-demult-apuse. Ambele echipe n-au nici un chichirez de la acest meci. Vorba e, iese, sau nu iese Oana golgeter?
Jiul Petrosani – Petrolul Ploiesti (0-2) . Ziua spalarii pacatelor din meciul Petrolul – Steaua.
"U" Cluj – Sportul Studentesc (1-0) . Glorioasa izbinda a "sepcilor rosii" de la Constanta trebuie confirmata, altfel… De fapt, nu exista nici un "altfel"!
Toate jocurile vor incepe la ora 16,00. (GIN)

Comentarii