Un meci cit o etapa

vineri, 07 decembrie 2007, 00:11
2 MIN
 Un meci cit o etapa

Cupa Romaniei si-a derulat, ieri, un nou episod din faza optimilor, meciul dintre FC Brasov si Otelul Galati. Normal, partida trebuia sa se dispute pe terenul echipei din Liga a II-a, insa, la insistentele Antenei 1, s-a ajuns la varianta jucarii partidei pe terenul "Astra" din Ploiesti, dotat cu nocturna.

Partida a fost una dramatica si plina de evenimente. Ca si in meciul de campionat de la Iasi, elevii lui Petre Grigoras au avut un start excelent, reusind sa conduca in min. 24 cu 2-0, prin golurile marcate de S. Ilie (’16) si Jula (’24).

Momentul cheie s-a produs in min. 47 si l-a avut in prim-plan pe arbitrul Sevastian Costescu. Acesta a acordat corect penalty pentru brasoveni la un fault al fundasului Jelev asupra lui Hadnagy, dar in urma prostestelor galatenilor, s-a razgindit, dictind minge de arbitru. In acest moment, toata banca de rezerve a echipei de sub Timpa a patruns pe teren, prostestind.

Presedintele Dinu Gheorghe a fost eliminat, iar Razvan Lucescu, care a vrut sa retraga echipa de pe teren, a ramas pe banca doar noua minute, fiind si el trimis in tribune, dupa opt minute, rastimp in care Otelul a ramas in zece oameni dupa eliminarea lui Sergiu Costin. In minutele 63 si 65, FC  Brasov a reusit sa egaleze, prin Cristescu si Ilyes (din penalty), dar lucrurile nu s-au oprit aici.

A fost eliminat si celalalt antrenor, Petre Grigoras (’75), care, la numai trei minute, nemultumit de o decizie a lui Coltescu, a cerut din tribune ca jucatorii sa se retraga. O parte dintre ei au fost opriti de atacantul Jula din drumul spre vestiare. Meciul a continuat pina in minutul 120, fara gol (Coltescu eliminind si un brasovean, Nae Constantin, in min. 115), astfel ca s-a ajuns la lovituri de departajare.

La "loterie", Brasovul a avut o mare sansa, galatenii D. Stan si Paraschiv ratind doua executii consecutive, dar, la urmatoarele executii, au ratat Hadnagy si Cristescu. S-au executat sapte serii de lovituri din punctul de la 11 metri, ratarea decisiva apartinind lituanianului Labukas. Au transformat Ilyes, Cr. Ionescu, Adriano, Roman, Oros (Bv), Jula, Jelev, Szekely, Semeghin (Gl).

Steaua eliminata!

Cu o formatie alcatuita din multe rezerve, Steaua a practicat acelasi joc confuz, balciz si laliiu si a pierdut meciul de la Urziceni cu scorul de 0-2 (0-1). Au marcat pentru gazde: C. Petre (’38), Negru (’47). In min. 72, stelistul Badoi a fost eliminat.

S-au calificat in sferturi: CFR Cluj, Pandurii, Gloria Buzau, Dacia Mioveni, Dinamo, Rapid, FC Brasov si Unirea Urziceni. Sferturile de finala vor avea loc in luna februarie 2008.

Comentarii