Un sezon de duzina

joi, 04 martie 2010, 21:54
3 MIN
 Un sezon de duzina

FIA a anuntat, ieri seara, lista participantilor in Campionatul Mondial de Formula 1, pe care nu figureaza team-ul Stefan GP, care spera sa ia locul americanilor de la USF1, astfel ca la startul primei etape, Marele Premiu al statului Bahrain, vor fi prezente 12 echipe. In 2009, FIA a extins numarul de echipe care pot participa la CM de Formula 1, acceptind inscrierea in competitie a patru noi team-uri: USF1, Manor (redenumita ulterior Virgin), Campos Meta (acum Hispania Racing) si Lotus. Dintre acestea, USF1 nu a putut obtine finantarea necesara si a anuntat, miercuri, ca abandoneaza dezvoltarea monopostului pentru acest an, cerind FIA sa permita aminarea intrarii echipei in Formula 1 pina in 2011.  Renuntarea USF1 a lasat un loc liber in grupul de 13 echipe pe care FIA l-a stabilit pentru acest sezon, iar team-ul sirb Stefan GP, care a preluat o parte din infrastructura Toyota F1, dupa ce constructorul nipon s-a retras din Marele Circ, a sperat ca va a fi admis in competitie pe ultima suta de metri. Insa FIA a decis ca este prea tirziu sa mai accepte intrarea in F1 a Stefan GP, astfel ca principala competitie automobilistica va incepe, la 14 martie, cu 12 echipe.

Totodata, noua echipa Hispania Racing si-a anuntat al doilea pilot, indianul Karun Chandhok (26 de ani), care va fi coechipier cu brazilianul Bruno Senna. Chandhok este al doilea indian ce va evolua in Formula 1, dupa Narain Karthikeyan, care a concurat in 2005, pentru Jordan. In ultimii trei ani, Karun Chandock a "alergat" in GP2, cea mai buna clasare a sa in ierarhia pilotilor fiind in 2008, locul X. Hispania Racing, fosta Campos Meta, este ultima echipa care isi completeaza cuplul de piloti pentru Campionatul Mondial de Formula 1. Confruntata cu probleme financiare si de organizare, HRT nu are inca gata monopostul pentru sezonul 2010, care va incepe la sfirsitul saptaminii viitoare, cu Marele Premiu al Bahrainului, astfel ca nici Senna, nici Chandhock nu au avut ocazia sa participe la testele din pauza competitionala.

EXC

Echipele din Formula 1 2010

Echipa        Pilot 1         Pilot 2

McLaren         Jenson Button (M. Britanie)            Lewis Hamilton (M. Britanie)

Mercedes       Michael Schumacher (Germania)  NicoRosberg (Germania)

Red Bull         Sebastian Vettel (Germania)          Mark Webber (Australia)

Ferrari                        Felipe Massa (Brazilia)       Fernando Alonso (Spania)

Williams         Rubens Barrichelo (Brazilia)          Nico Hulkenberg (Germania)

Rénault          Robert Kubica (Polonia)     Vitali Petrov (Rusia)

Force India    Adrian Sutil (Germania)      Vitantonio Luzzi (Italia)

Toro Rosso   Sebastien Buemi (Elvetia)  Jaime Alguersuari (Spania)

Lotus  Jarno Trulli (Italia)    Heikki Koväläinen (Finlanda)

Hispania        Bruno Senna (Brazilia)        Karun Chandhok (India)

Sauber           Pedro de la Rosa (Spania) Kamui Kobayashi (Japonia)

Virgin  Timo Glock (Germania)       Lucas di Grassi (Brazilia)

Comentarii