Ziua strutului

Subtitlu

vineri, 11 august 2006, 21:07
3 MIN
 Ziua strutului

Angela Morosanu, cea mai buna atleta din Romania pe distantele de 200, 400 m plat si 400 metri garduri, formata la Iasi, a reusit, ieri, sa se califice in finala probei de 200 m plat a Campionatelor Europene de la Göteborg. Angela a alergat in prima semifinala cu o concurenta draconica, alaturi de marea favorita Kim Gevaert (Belgia) – campioana „sutei”, campioana en-titre Muriel Hurtis-Houairi (Franta) si rusoaica Iulia Gruscina. Gevaert a cistigat seria usor, fara sa forteze, cu un timp modest la acest nivel (23,07 s), urmata de rusoaica (23,21 s). Poate ca acest ritm lent a ajutat-o pe Angela sa ocupe locul III, totusi cu un timp inferior posibilitatilor ei maxime (23,60 s), surpriza fiind eliminarea frantuzoaicei, invinsa la o sutime de ucraineanca Olena Cebanu! Din seria cealalta s-au calificat rusoaicele Natalia Rusakova (23,01 s) si Ekaterina Kondratieva, poloneza Monika Bejnar si frantuzoaica Sylvianne Félix, Angela intrind in finala cu al saptelea timp. In ultimul act, Angela a fost ultima (a opta), cursa fiind cistigata de belgianca Kim Gevaert, la citeva secunde dupa ce compatrioata ei, Tia Hellebaut realiza cea mai mare surpriza a competitiei, asigurindu-si titlul european la inaltime, in dauna superfavoritei gazdelor, Kajsa Bergqvist!
In reuniunea de dimineata, am aplaudat inca doua calificari: Corina Dumbravean s-a clasat a patra in prima serie a probei de 1500 m, cu un record personal stagional (4:06,73), depasita fiind de puternicele rusoaice Iulia Cijenko si Tatiana Tomasova, si poloneza Lidia Chojecka, cel mai bun timp fiind realizat in cealalta semifinala de catre Daniela Iordanova (Bulgaria) – 4:05,72, Corina avind al saselea timp de calificare. Alexandru Mihailescu a trecut cu succes de prima runda a calificarilor la 110 m garduri, clasindu-se al treilea in seria a V-a (13,65 s), dupa letonul Stanislavs Olijars si ucraineanul Sergi Demidiuk, dar adevaratul examen pentru Sandu va fi in semifinale. Dupa amiaza, dintre cele trei romance prezente in calificarile de la lungime, OK-ul pentru finala l-a primit doar Adina Anton, care a sarit 6,52 m in prima incercare si 6,58 m in cea de-a doua. Viorica Tigau n-a realizat decit 6,22 m, rezultat imbunatatit cu un centimetru, iar Alina Militaru a depasit primele doua sarituri, reusind doar 6,20 m in cea de-a treia.
Cu ochii pe Marian
Astazi, in reuniunea de dimineata, Felicia Moldovan intra in calificarile la sulita, iar Alina Gherasim sustine, de la ora 13,10, dificila intrecere a maratonului. Dupa amiaza, Ion Vieru, Vasile Bobos, Florin Suciu si Catalin Cimpeanu participa in semifinalele la 4X400 m, iar Alexandru Mihailescu va lupta in semifinale la 110 m garduri. Momentul de atractie pentru Romania este finala la triplusalt (ora 16,50), unde „strutul” Marian Oprea vizeaza o medalie, in timp ce Cristina Casandra va sustine finala la 3000 m obstacole la ora 17,15. Miine vor concura Adina Anton, in finala la lungime, Corina Dumbravean la 1500 m si, daca se vor califica, Felicia Moldovan si stafeta baietilor.
Finalele de ieri
3000 m obstacole, masculin: 1. Juha Keskitalo (Finlanda) – 8:24,89; 2. José-Luis Blanco (Spania) – 8:26,22; 3. Bouabdallah Tahri (Franta) – 8:27,15.
100 m garduri, feminin: 1. Susanna Kallur (Suedia) – 12,59 s; 2. Derval O’Rourke (Irlanda) – 12, 72 s; 3. Kirsten Bolm (Germania) – 12,72 s.
inaltime, feminin: 1. Tia Hellebaut (Belgia) – 2,03 m; 2. Venelina Veneva (Bulgaria) – 2,03 m; 3. Kajsa Bergqvist (Belgia) – 2,01 m.
200 m, feminin: 1. Kim Gevaert (Belgia) – 22,68 s; 2. Iulia Guscina (Rusia) – 22,93 s; 3. Natalia Rusakova (Rusia) – 23,09 s… 8. Angela Morosanu (Romania) – 23,66 s.

Comentarii