Camelia Gavrilă: Ziua Limbii Române – simbol al identităţii româneşti

Proclamată în anul 2013, la inițiativa Senatului României şi fiind suţinută de peste 300 de  parlamentari de la toate partidele politice, ziua de 31 august a căpătat treptat o valență națională prin semnificaţiile culturale profunde asociate ,,graiului’’ românesc, vorbit de peste 21 de milioane de cetăţeni din România, dar şi de românii de pretutindeni sau de fraţii noştri din Republica Moldova.  

Informaţiile statistice afirmă faptul că peste 28 de milioane de oameni din toată lumea vorbesc româneşte, limba română se predă în şcoli din 43 de ţări şi este limbă oficială în Uniunea Latină şi în Uniunea Europeană. În altă ordine de idei, intrând în spaţiul semnificaţiilor spirituale, limba română este una dintre cele cinci limbi în care se oficiază slujbele religioase de pe Muntele Athos.  Aceasta este prezentă nu numai ca limbă maternă în România, cuvintele ei se regăsesc şi în Serbia – Regiunea Autonomă Voivodina, în Israel sau, prin deportările masive din perioada sovietică, limba română a devenit o limbă minoritară în  Azerbaidjan, Kazahstan, Kârgâzstan, Rusia, Tadjikistan și Turkmenistan.

Limba pe care o vorbim  astăzi este un produs cultural complex, şlefuit de trecerea vremurilor, purtând în sine ecouri ale înfruntărilor şi clipelor de răstrişte, o lume de semne care păstrează rezonanţa aspră şi misterioasă a rădăcinilor dacice, armonia clasicităţii latine sau parfumul influenţelor slave, turceşti, maghiare, după cum în timpurile moderne limba română s-a îmbogăţit cu influenţe franceze care i-au conferit supleţe şi muzicalitate. Şi poate că tinerii ar trebui să ştie mai mult despre istoria limbii, despre contexte istorice şi politice , despre interferenţe culturale şi lingvistice, despre istoria românilor, asumăndu-şi mai profund identitatea şi reperele ei fundamentale.   

Sărbătoarea de astăzi este o oportunitate pentru activităţi culturale de calitate, evenimente artistice, dezbateri, lansări de carte, simpozioane, expoziţii şi vernisaje organizate de ambasade, de Institutul Cultural Român, de asociaţii şi ONG-uri din ţară şi din străinătate, forme complexe şi nuanţate de regăsire a românilor de pretutindeni sub cupola unor valori, emoţii şi aspiraţii comune.

Într-un secol al diversităţii, al provocărilor multiculturalismului şi plurilingvismului specifice Uniunii Europene, în acest timp al dialogului intercultural autentic, sărbătoarea limbii române aduce firesc în actualitate matricea spirituală în care ne-am format, diferenţa noastră specifică, identitatea şi originalitatea culturii şi civilizaţiei româneşti, aspecte pe care  mai ales tânăra generaţie trebuie să le exploreze şi să le permanentizeze prin cunoaştere şi împărtăşire.

 Limba este pentru popor o comoară nepreţuită, modalitatea prin care îşi dezvaluie întreaga sa natură lăuntrică, spiritul patriotic moştenit, gânduri şi idei, sentimente şi nelinişti, refuzul de a accepta lumea aşa cum este, interogaţia critică, vocaţia creatoare, valorile sale transmise şi spre generaţiile viitoare.  Mihai Eminescu, în deplina sa maturitate intelectuală şi în formulări simbolice care sintetizau virtuţile limbilor celor mai civilizate naţiuni, afirma faptul că „Măsurariul civilizaţiei unui popor astăzi e o limbă sonoră şi aptă a exprima prin sunete noţiuni, prin şir şi accent etic – sentimente”. 

Sărbătoarea limbii noastre este prilejul prin care putem readuce în planul reflecţiei nevoia de corectitudine şi expresivitate, de folosire adecvată în comunicare, în spaţiul public şi mediatic, obligaţia morală de preţuire şi folosire a cuvântului cu măsură, raţiune şi cu sensibilitate, pentru că limba română este memorie şi metaforă, dar şi „distanţa dintre inimă şi umbra ei, care se numeşte suflet.” (Fănuș Neagu)