„Cred că Iaşul e unul dintre cele mai frumoase locuri din Europa”

Un cunoscut scriitor britanic a conferenţiat în cadrul FIE. Mike Philips a abordat tema dezvoltării naraţiunii pentru copii şi tineret.

miercuri, 19 iunie 2013, 01:50
2 MIN
 „Cred că Iaşul e unul dintre cele mai frumoase locuri din Europa”

Scriitorul britanic Mike Philips, cunoscut pentru romanele sale poliţiste, a conferenţiat în cadrul Festivalului Internaţional al Educaţiei, abordând tematica dezvoltării naraţiunii pentru copii şi tineret pe teme din viaţa contemporană.

Mike Philips a plecat de la premisa că literatura de astăzi nu mai poate ilustra poveşti cu turtă dulce sau vrăjitoare, ci trebuie să introducă în cadrul ficţiunii pentru copii istoria mai recentă şi dezbateri despre societate. „Ce îmi place cel mai mult la Festivalul de carte şi autori pentru copii şi adolescenţi este că se adresează unui public anume, are o temă specifică. Simt că ceea ce comunic are un efect imediat, rapid, dar şi pe termen lung. M-a inspirat conferinţa pe care am susţinut-o aici, m-a făcut să regândesc felul în care vreau să mă adresez copiilor, cât e de important să te adaptezi unor noi modalităţi de comunicare. Am fost impresionat de Palatul Copiilor, de atmosfera creată de copiii care lucrau împreună”, a povestit britanicul. Deşi a vizitat de 20 de ori România, Mike Philips a ajuns abia acum la Iaşi. Legătura lui cu ţara noastră se concretizează prin faptul că organizează Festivalul Filmului Românesc de la Londra, ajuns la a zecea ediţie. Mai mult, în 2008 a înfiinţat o companie londoneză de consultanţă artistică şi management cultural, alături de românca Ramona Mitrică. În ceea ce priveşte Iaşul, consideră că este un oraş cu potenţial, care poate fi exploatat în viitor. „Găsesc acest oraş absolut minunat, mă simt bine şi cred că e unul dintre cele mai frumoase locuri din Europa. Are tradiţii păstrate, dar este şi un oraş modern. Evident, oraşul e foarte frumos, clădirile sunt interesante. E plin de şantiere pe străzi, dar sunt obişnuit cu asta. Şi în Londra avem lucrări tot timpul, le urâm, fac oraşul neatractiv. Cu toate astea, poţi vedea partea interesantă din Iaşi”, a punctat Mike Philips. Festivalul de Carte şi Autori a continuat ieri cu lansarea atelierelor de benzi desenate, dedicate copiilor cu vârste între 7 şi 14 ani, coordonate de ilustratorul Şerban Andreescu.

 

 

Comentarii