De Business

Punem punctul pe știi

S-au deschis noi programe de finanţare pentru investiţiile agricole

vineri, 16 decembrie 2016, 02:50
2 MIN
 S-au deschis noi programe de finanţare pentru investiţiile agricole

Începând de ieri, 15 decembrie, au fost deschise noi sesiuni de depunere a proiectelor cu finanţare europeană nerambursabilă prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). 

Astfel, până pe data de 28 februarie 2017, ora 16.00, solicitanţii de finanţare europeană nerambursabilă pot depune proiecte pentru investiţii în exploataţii agricole din sectorul vegetal şi din cel zootehnic prin submăsura 4.1. Totodată, începând de astăzi şi până la finalul lunii februarie pot fi depuse proiecte pentru cooperarea orizontală şi verticală între actorii din lanţul de aprovizionare în sectoarele agricol şi pomicol, prin submăsurile 16.4 şi 16.4a. Se primesc cereri de finanţare şi în cadrul schemei pentru micii fermieri, prin submăsura 6.5, lansată pentru prima oară în această perioadă de finanţare, data limită de depunere fiind de această dată 15 mai 2017, ora 16.00.

„Alocarea disponibilă aferentă acestei noi sesiuni de depunere pentru toate submăsurile lansate este de peste 266 milioane de euro, împărţită astfel: pentru sM 4.1 alocarea bugetară stabilită este de 150 milioane de euro, din care vegetal – 75 milioane de euro şi zootehnic – 75 milioane de euro, pentru sM 6.5 alocarea bugetară stabilită este de 112,33 milioane de euro, iar pentru sM 16.4 şi sM 16.4a alocarea bugetară stabilită este de 4 milioane de euro, câte două milioane pe fiecare submăsură”, potrivit unui comunicat de presă al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale. Modalitatea de depunere a proiectelor este cea on-line, pe pagina oficială a Agenţiei, www.afir.info, pentru toate cele 4 submăsuri menţionate. Pentru întocmirea documentaţiei necesare obţinerii finanţării, solicitanţii au la dispoziţie Ghidul Solicitantului care poate fi consultat pe site, la secţiunea „Investiţii PNDR”, în pagina dedicată fiecărei submăsuri de finanţare în parte.  

 

 

Comentarii