Un iesean in elita sportului

joi, 28 februarie 2013, 21:41
2 MIN
 Un iesean in elita sportului

Pentru prima data, un reprezentant al orasului nostru a fost ales in Comitetul Executiv al COSR, fostul campion olimpic la tir, Sorin Babii, directorul sportiv al CS Omega Tehnoton. Presedintele COSR Octavian Morariu a concurat singur si a invins

 

Octavian Morariu a fost reales in functia de presedinte al Comitetului Olimpic si Sportiv Roman in cadrul Adunarii Generale de Alegeri care a avut loc, ieri, la baza sportiva de la Izvorani.  Morariu a fost singurul candidat, el acumuland 172 de voturi. Acesta este cel de-al treilea mandat consecutiv al lui Octavian Morariu la conducerea Comitetului Olimpic si Sportiv Roman dupa ce a mai fost ales la 15 noiembrie 2004 si 27 noiembrie 2008.  Pentru cele trei posturi de vicepresedinte au fost alesi Nicu Vlad (161 voturi), Alin Petrache (157), Elisabeta Lipa (148). Printre membrii Comitetului Executiv a fost ales si directorul sportiv al clubului iesean de tir, CS Omega Tehnoton, Sorin Babii, cel care l-a pregatit, printre altii, pe campionul olimpic de la Londra, Alin Moldoveanu. Sorin Babii, fost campion olimpic in 1988, la Seul, in proba de pistol liber, a realizat o premiera pentru sportul iesean: "Este primul iesean ales membru in Comitetul Executiv al COSR. A participat la sase olimpiade, performanta greu de egalat pentru orice sportiv. Este unul dintre putinii romani care, la un sport individual, si-a adjudecat doua medalii olimpice.A stabilit un record mondial, care probabil, va ramane neegalat in viitorii 20 de ani. Peste patru ani, poate candida la presedintia COSR si cred ca o face. Nu s-au stabilit, inca, atributiile sale exacte in CE, dar va raspunde oricum de activitatea loturilor olimpice", a declarat presedintele CS Omega Tehnoton, Maricel Popa.

Sorin Babii a obtinut 134 de voturi si a fost ales la categoria "sporturi de vara", alaturi de Adrian Stoica (148), Gabriela Szabo (142) si Ioan Barladean (104). Au mai fost alesi sau desemnati in CE, Ana Pascu, George Boroi, Elena Frincu si Irina Deleanu (categoria personalitati sportive), Puiu Gaspar, Florian Tincu (sporturi de iarna), Gheorghe Visan (sporturi de echipa), Nicolae Dobre (sporturi neolimpice), Ioan Dobrescu (secretar general), Misu Negritoiu (trezorier) si Georgeta Andrunache ( sef la comisia pentru sportivi)

 

Comentarii