Un șoricel a dat peste cap zborul de la Londra la San Francisco

vineri, 03 martie 2017, 17:36
1 MIN
 Un șoricel a dat peste cap zborul de la Londra la San Francisco

Pasagerii unei curse British Airways au fost nevoiți să îndure o întârziere de patru ore după ce un șoarece a fost descoperit la bordul unei aeronave. Membrii echipajului au anunțat pasagerii că nu pot decola având la bord animalul.

Aflați pe unul dintre cele mai aglomerate aeroporturi din lume, Heathrow, pasagerii cursei care se pregătea să ajungă la San Francisco au făcut tot posibilul să nu se simtă copleșiți de situație.

Amuzant a fost comunicatul oficial trimis de British Airways:

„Știm că aproape toată lumea dorește să zboare alături de noi spre San Francisco, dar de data aceasta am avut un client foarte mic pe care am fost nevoiți să-l întoarcem la poartă. Toți pasagerii cu două picioare sunt în drum spre California în acest moment și ne cerem iertare pentru întârziere”.

realitatea.net

Comentarii