Caută 
3 MIN
Am scris pe blogul propriu, in urma cu citeva zile, un text critic la adresa unei scrisori-program date publicitatii de noul presedinte al Institutului Cultural Roman, domnul Andrei Marga. Mi-l asum, fireste, in totalitate, cred si acum ca multe dintre afirmatiile din respectiva scrisoare-program sint mai mult decit amendabile. Cred si acum ca o fraza precum aceasta: „Cum s-a spus foarte exact pe meleagurile noastre, tineretea implica trufie, dar competenta si meritul sint altceva", am citat din textul domnului Marga, l-ar costa pe un politician dintr-o tara normala mai mult decit simpla popularitate. Si mai cred ca noul presedinte al ICR ar trebui sa-si amendeze el insusi, macar prin activitatea pe care o va avea la sefia acestei importante institutii culturale, astfel de afirmatii cel putin pripite.
Dincolo de ceea ce tine de evidenta, publicarea acestui text pe blogul personal (adica intr-un spatiu, as zice, „informal") mi-a prilejuit un contact direct cu nivelul la care a ajuns azi propaganda. Niciodata n-am avut parte, pina acum, de o mai rapida propagare a ideilor expuse de mine nu doar in spatiul virtual, dar si in presa romaneasca. Am scris, in ultimii ani, chiar si in aceste pagini ale „Suplimentului", sute de articole in care atrageam atentia asupra unor derapaje mult mai grave ale unor politicieni. Ecoul n-a depasit decit rareori „aria" de acoperire pe care publicatia de fata o are. Ceea ce e firesc. Insa mai e de facut o observatie aici: in putine situatii, pina acum, textele proprii ar fi fost folositoare in vreun fel propagandei mai sus amintite. Caci a critica in mod constant Puterea, adica pe oamenii din jurul presedintelui Basescu si pe presedintele insusi, se pare ca nu este nici spectaculos, nici util.
Articolul meu critic la adresa unui reprezentant al noii Puteri, domnul Andrei Marga, a devenit insa brusc foarte util, fiind preluat fara a mi se cere acordul (sigur ca, aparind pe blog, nici nu se impunea un acord, decit ca o forma de respect la care totusi eu as fi tinut) de-o serie de publicatii si de-o televiziune prietenoase cu Traian Basescu. Peste tot, extragindu-se cu atentie afirmatiile cele mai dure pe care le faceam. Si pentru ca ridicolul situatiei sa fie complet, un moderator de la televiziunea pro-prezidentiala care s-a folosit de articolul meu n-a ezitat sa-l prezinte invitatilor din platou pe autorul lui, ca si cum chiar ar fi stiut despre ce vorbeste, drept „un scriitor cunoscut, despre care nu mai trebuie sa va mai spun din ce familie provine". Care va sa zica, onorabilitatea mea in fata domnului moderator era asigurata de faptul ca provin din familia cintaretilor Doina si Ion Aldea Teodorovici. Sigur ca s-a strecurat o mica greseala in aceasta informatie: in afara numelui de familie care se intimpla sa fie acelasi, asa cum se intimpla uneori ca doi oameni diferiti sa poarte numele Ionescu sau Popescu, n-am nici urma de legatura de rudenie cu regretatii artisti basarabeni. Dar simpla preluare a unor pasaje dintr-un text nu era indeajuns de folositoare: era necesara o nota de onorabilitate in plus – dincolo de calitatea de „scriitor", care ii spunea prea putin moderatorului.
N-am intentionat prin cele scrise mai sus vreo „reparatie" personala. Pur si simplu, revenind la afirmatia pe care o faceam la inceput, anume ca opinia oricaruia dintre noi conteaza numai in masura in care ea poate fi folosita de altii, imi permit sa observ, cu regretul de a fi fost nevoit sa ma dau pe mine drept exemplu, ca ultimele luni ne-au adus intr-o situatie deplorabila, cu urmari mult mai insidioase decit, poate, ne-am imaginat. Sau, s-o recunosc deschis, decit mi-am imaginat eu, caci cu siguranta exista oameni care au priceput mai repede decit mine lucrul asta.
Mai exact spus, falia creata dramatic intre romani, insistenta politicienilor si a mass-mediaei de a radicaliza, prin propaganda, cele doua parti au creat un mijloc de manipulare a opiniilor (chiar de control al acestora).
