Exista in scenariu si un personaj preot. Nici nu l-am criticat, nici nu am salvat aparentele

Cistigatorul a primit 10.000 de euro si o statuie unica, creata de Adam Fedorowicz. Acesta este, de altfel, primul scenariu semnat de Ioan Antoci si a suferit modificari de forma in cursul programului de pregatire "ScripTeast". El este licentiat in teologie, doctorand si este fiul preotului Ioan Antoci din Roman.

Cum a fost sa te vezi pe covorul rosu de la Cannes?

E ca un vis. E o nebunie frumoasa acolo. Si chiar daca nu am reusit sa intru in Teatrul Lumiere, unde erau adevaratele celebritati, am avut parte de suficient covor rosu atunci cind mergeam la filmele din celelalte sali de cinema din Palais. Si vizionarea de filme a fost una dintre cele mai bune lucruri intimplate acolo.

De ce crezi ca ai cistigat?

Desi ma voi repeta, continui sa cred ca mi-ar fi venit foarte greu sa decid daca m-as fi aflat printre membrii juriului. Toate proiectele inscrise in programul "ScripTeast" erau bune. Iar autorii lor erau oameni experimentati, cu 10-15 ani de cinematografie in spate. Dar, asa cum si juriul si-a motivat alegerea, povestea mea a avut un plus de sensibilitate si garantia ca, daca filmul va urma scenariul, va deveni o experienta cinematografica deosebita. Acelasi lucru il sper si eu.

Cum ti-a venit ideea scenariului?

La inceput, am avut imaginea aceasta, a batrinului cu ciinele. Apoi, imaginea s-a imbogatit cu tot felul de povesti si intimplari. Nu mi-am impus o tema sau un ritm, ci pur si simplu asa mi-am propus sa scriu povestea. Adica, plecind de la imaginea aceasta, am incercat ca toate celelalte sa se lege organic, sa nu fie nici prea mult, nici prea putin; totul sa aiba o coerenta nu gindita, ci simtita, umana. Nu mi-am propus nici sa transmit un mesaj mai departe, nici ca povestea mea sa aiba un caracter social sau moral, ci sa transmit o emotie, sa spun o poveste care sa nasca in cel care o priveste sau o citeste ceva dincolo de cuvinte. Cineva poate alege povestea relatiei dintre parinti si copii, altcineva poate sa vada diferenta dintre generatii si felul cum se raporteaza cei trecuti de o anumita virsta la timpul prezent. Deci sint o multime de chei si de posibile interpretari. Povestea nu e ermetica, nu trebuie ca cineva sa sape si sa descopere mesajul. Fiecare alege povestea pe care o doreste, si are de unde alege pentru ca peste tot sint parinti si copii si niciodata relatiile dintre parinti si copii nu au fost niste utopii, adica ele au avut totdeauna mai mult sau mai putin de suferit.

Deci ai pornit de la o imagine? De ce ai pornit de la inundatii?

Eram anul trecut la un curs de cultura cinematografica, si unul din colegii de curs a venit cu anuntul asta ca HBO organizeaza un concurs de scenarii. Colegul meu voia sa scrie un scurtmetraj legat de relatia dintre sot si sotie, iar actiunea se intimpla in timpul comunismului, in preajma Craciunului. Reactia mea a fost surprinzatoare, si anume ca de ce sa fie scurtmetraj, si nu lungmetraj, caci eu oricum nu realizam clar ce diferente exista intre ele, exceptind lungimea. Am mai spus ca eu cred ca s-au facut suficiente filme din acea perioada comunista si ca trebuie sa aducem povestea in prezent. Nu am dorit sa prelucrez ideea inundatiilor in sens jurnalistic. O comunitate poate fi afectata de diverse lucruri. Inundatiile au fost un pretext. M-au ajutat intr-o oarecare masura reportajele si articolele pe care le-am citit in vremea inundatiilor. Am vazut atunci chipuri de oameni absolut pierduti. Oameni care apareau la televizor pentru prima data in viata lor, fara stirea lor, si erau pierduti pentru totdeauna. Viata lor de pina atunci nu mai avea nici un sens. Mi-au ramas in minte acele imagini si de aici am luat chipul batrinului si contextul. Dar nu m-am limitat doar la acest context jurnalistic, ci l-am imbogatit cu elemente din portretele altor oameni batrini din viata mea, pe care eu i-am cunoscut. N-am vrut sa fie schematic sau plin de clisee.

Cineva spunea ca formatia ta de teolog isi lasa amprenta in film. Esti de acord?

Da, sa zicem. Au sesizat chiar si consilierii si tutorii creativi pe care i-am avut in programul "ScripTeast" ca e o anume sensibilitate in felul cum imi tratez personajele. Adica nu e o privire clasica, ci are ceva aparte. Iar eu le-am spus mereu ca felul in care mi-am tratat personajele a fost sa le las pe ele sa vorbeasca, sa decida. Cind am fost tentat sa intervin in viata lor, mi-am dat seama ca ele nu ar gindi asa, nu ar face asa, ci voi fi eu acolo prezent. Si atunci am spus ca trebuie sa ies si sa le las lor libertatea. Pe de alta parte, nu mi-am propus ca in pasajele din scenariu sa promovez o virtute morala sau mai stiu eu ce. Pur si simplu i-am lasat pe oameni sa fie si buni si rai in acelasi timp. Nici unul din personajele mele nu e numai pozitiv sau numai negativ. Nici unul nu e la extrema, ci are o parte mai buna sau mai rea care il influenteaza. Bineinteles ca exista si un personaj preot si nici pe el nu l-am criticat, dar nici nu am salvat niste aparente. E un om al comunitatii si intervine in felul lui propriu in viata personajelor.

Ai spus ca visul tau a fost sa te faci preot…

Acum as prefera sa incep istoria mea in 2008, cel mai devreme in 2007, pentru ca trecutul meu nu explica multe lucruri. Dar ca sa fiu complet, o mare parte din viata mea am fost foarte apropiat de muzica. Am studiat pianul si flautul la scoala de muzica, chiar mi-am dorit sa fiu muzician. Prima schimbare de drum a avut loc cind am ales Seminarul teologic in favoarea Liceului de Arta.

De ce?

Nu a fost o decizie luata peste noapte, timp de vreun an m-am gindit daca sa continui cu muzica sau sa merg pe teologie. Au fost niste resorturi interioare pe care n-am cum sa le explic. A fost un simtamint.

Un simtamint influentat de educatia religioasa din familie sau de un eveniment care te-a determinat sa vezi astfel?

Daca ar fi sa trecem in partea nostima a problemei, daca ar fi sa explic decizia prin experientele mele personale vizavi de biserica, as spune ca eu totdeauna, in copilarie, cind mergeam la biserica lesinam. Deci nu poate fi explicat asa, caci ar fi trebuit sa am o repulsie. Nici nu a fost o experienta care sa ma influenteze, ci a fost ceva mult prea personal, ceva care a vorbit in mine. Citeodata si mie imi e greu sa imi explic. Tine de inefabil.

Da, dar cred ca acest ceva are un fundament…

Daca e sa definesc in termeni mai precisi, ma deranjau foarte mult oamenii care sufereau. Stiu ca asta suna foarte prost acum si foarte fals, dar cind aveam 14-15 ani am descoperit ca multi oameni sufereau in jurul meu. Am descoperit atunci ca foarte multa lume nu sufera pentru ca are o suferinta fizica, ci una sufleteasca. Si am crezut ca asta se intimpla pentru ca nu sint suficienti oameni care sa ii ajute sa depaseasca problemele sufletesti. Am crezut ca, daca o sa fiu preot, o sa stau mult in jurul oamenilor si ii voi ajuta sa depaseasca aceasta suferinta. Nu am vrut sa vorbesc la inceput despre acest lucru, pentru ca e ceva mai personal. Dar mi-am dat seama apoi ca nu sint potrivit sa ajut oamenii in felul acesta si de aceea m-am hotarit sa ma opresc din visul meu de a deveni preot. Trebuie spus ca in toata perioada asta nu doar am urmat niste studii si am citit carti in care sa ma regasesc din punct de vedere teoretic, ci m-am testat permanent. Desigur, suna iarasi fals. Dar pur si simplu mi-am testat felul in care interactionez cu oamenii si mi-am dat seama ca nu sint inca pregatit pentru lucrul acesta asa cum inteleg eu sa fiu pregatit.

Ai urmat Seminarul teologic, facultatea, masteratul, iar acum urmezi un doctorat in Teologie, dar nu ai fost hirotonit preot. Si intr-o zi te-ai dus la un curs de cultura cinematografica, iar asta ti-a schimbat viata…

Intr-o zi, dupa multi ani in care am fost pasionat de filme. In paralel incercasem sa scriu cite ceva. Dar era doar la nivel de gindire, iar pina sa scriu un roman, am scris scenariul.

Dar te-ai dus la acel curs constient ca vei schimba ceva major in viata ta, sau a fost o intimplare?

A fost partial o intimplare. M-am dus la acel curs foarte sceptic pentru ca mai fusesem la diferite cursuri care sa imi imbogateasca CV-ul, ca orice student. Am mers si aici, spunindu-mi ca vreau sa vad doar care e treaba, pentru ca niciodata nu am stat la un curs care nu mi-a spus nimic. Dar acesta a fost interesant din start pentru ca oamenii care au venit aici erau foarte pasionati. Nu mai eram un outsider, aveam cu cine sa stau de vorba, aveam aceleasi preocupari. Un merit aparte il are cel care a condus acest curs, profesorul Mihai Mihaescu, de la Universitatea "George Enescu". El ne-a spus totdeauna: "Faptul ca nu sinteti profesionisti nu va impiedica sa faceti ceva in domeniu", dindu-ne exemple din lumea cinematografiei, de oameni fara studii care au realizat lucruri deosebite. Bineinteles ca am considerat ca este doar o incurajare, dar, din pacate sau din fericire, unii dintre noi au luat-o foarte in serios. Inclusiv eu. Cind am inceput sa scriu scenariul m-am dus la profesor si l-am intrebat cum arata pe foaie un scenariu, pentru ca nu mai vazusem niciodata pina atunci. Mi-a adus un scenariu pentru scurtmetraj si am vazut atunci ca intii pozitionezi actiunea, apoi descrii actiunea, apoi incepe dialogul personajelor etc. Si dupa ce am vazut acea foaie, m-am apucat sa il scriu pe al meu, pastrind regulile de tehnoredactare. Nu stiu daca totul a fost o intimplare. Am mai mers si la alte cursuri la care am renuntat, puteam sa renunt si la acest curs, dar la un moment dat am simtit ca nu e bine sa renunt. Iar ajung la niste lucruri care suna prost, desi sint foarte adevarate: am simtit ca e bine sa nu renunt, ca se intimpla ceva bun, motiv pentru care am si continuat. Dar nu m-am asteptat sa aiba turnura asta si o evolutie atit de rapida.

Asadar a fost o voce in tine care ti-a spus sa continui.

Si am simtit de la inceput ca povestea mea este buna. Insa nu m-am asteptat ca si scenariul meu sa fie bun. Caci, asa cum era si regulamentul concursului, cei de la HBO nu aveau nevoie de nuvele, povestiri, ci de o structura clasica de scenariu. Mi-a fost teama ca nu am reusit sa transform povestea mea intr-un scenariu care sa aiba elementele vizuale necesare, astfel ca omul care citeste sa si poata vizualiza fara prea mult efort.

Celelalte scenarii din programul "ScripTeast" despre ce erau?

Au fost povesti despre intimplari care afecteaza viata unui cuplu, povesti despre comunitati de oameni, despre perioada comunismului si a Holocaustului. Drame, comedii. Temele au fost variate si diferit abordate.

Crezi acum ca ti se potriveste o cariera in cinematografie?

Nu cred ca am o cariera nicaieri deocamdata. Continui sa cred ca voi mai face cite ceva, sa mai scriu macar inca un scenariu.

Ai un premiu la Cannes! Unii muncesc o viata si nu-l iau.

Da, stiu. E un pic peste asteptarile mele, dar realizez in acelasi timp ca urmatoarele mele proiecte, scurtmetraje sau lungmetraje, trebuie sa porneasca de aici. Si trebuie sa fiu mult mai atent ca pina acum. Sper sa imi ramina aceeasi pasiune si aceeasi dezinvoltura in a-mi trata proiectele. Adica sa nu devin legat de forme si de reguli, ci sa ramin eu. Poate acesta e secretul, nu stiu. Dar as vrea sa pot trata la fel de bine viitoarele scenarii, cum am reusit la Ciinele japonez.

De ce ai dat titlul acesta?

Mi-a fost cel mai greu la titlu. Eu totdeauna cind aveam de scris ceva, aveam titlul dinainte si stiam ce trebuie sa spun in cadrul acelui titlu. Dar, ca sa ramina si destul mister pentru viitor, am ramas la Ciinele japonez pentru ca spune aproape totul. Pentru cine va vedea filmul asa cum mi l-am imaginat eu, titlul acesta va spune totul.

Ce ai de gind sa faci de acum inainte?

Sa am ocazia sa particip cit mai mult la crearea filmului si sa lucrez la alte proiecte.

Si sa iti continui teza de doctorat.

Da, dar cum toate lucrurile din viata mea le-am facut cu pasiune, si nu doar pentru ca asa trebuie, momentul cind o voi termina e un mister si pentru mine.

Ce tema ai ales?

Tema este "Revrajirea lumii: neopaginismul". E o tema delicata, foarte vasta si care cere multa obiectivitate. De aceea nici nu ma grabesc sa o termin. As putea sa o scriu si miine, dar mai sint materiale de consultat pentru a avea obiectivitatea pe care o doresc. Teza mea sustine o idee nu foarte originala, dar foarte actuala, si anume ca in societatea in care traim, foarte multe din religiile si credintele antice au revenit foarte puternic. De exemplu, spiritualitatea crestina se confrunta cu iepurasul de Paste. La prima vedere pare o chestiune comerciala. Dar in vechime, in zona scandinava, animalul zeitei venerate era iepurele, iar Pastele crestin e cam in aceeasi perioada. Iar anumite grupuri de astazi au revigorat credintele legate de zeita Eostre, nume apropiat de cuvintul englezesc Easter. Dar lucrarea mea e una de istorie a religiilor, nu vreau sa ma pronunt daca e bine sau rau, sa dau verdicte.

Totusi, poate exista o tentatie a verdictului, ca teolog.

Da, tocmai de aceea nu vreau sa ma arunc in tragerea unor concluzii care sa nu fie fundamentate.

Dar ce parere ai de felul in care Biserica interactioneaza azi cu problemele lumii contemporane?

Aici e o problema pe care am descoperit-o dupa multi ani. Cind voiam sa ma fac preot, eu vedeam un singur preot care interactioneaza cu citiva oameni. Ei, lucrurile nu stau chiar asa. Atunci cind oamenii care apartin unei anumite biserici rostesc acest cuvint, biserica, trebuie sa se includa si ei. Biserica nu e doar preotul sau ierarhia. Nu poti sa acuzi o institutie din care faci si tu parte. Problemele care exista tin de ambele parti. Cind spunem cum se implica Biserica in societate, trebuie sa ne dam seama ca daca exista o suferinta in relatiile respective, vina e a tuturor pina la urma. Sint multe provocari din partea lumii contemporane si raspunsul nu e totdeauna pe masura asteptarilor. Nu exista sistem perfect. Biserica nu a avut pretentia ca a rezolvat toate problemele, iar pe de alta parte s-a intimplat ca raspunsul pe care l-a dat sa nu fie totdeauna cel asteptat de omul de rind.

"Incep sa am o cariera in cinematografie, iar teologia sa fie o pasiune"

Ce anume te-a determinat sa renunti la ideea de a fi preot? Un sentiment de neputinta?

Nu, deoarece am colegi care fac foarte multe lucruri bune si de laudat. Ei au avut un curaj pe care eu nu il am deocamdata. Au avut de infruntat niste temeri personale, niste prejudecati si, daca le-au invins, au facut lucruri minunate. Am si colegi care poate nu au reusit lucrul acesta si nu stiu daca e vina lor sau nu, nu hotarasc eu vina nimanui. Dar eu am hotarit, am simtit ca intrind in sistem s-ar putea sa sufar din punct de vedere personal. Nu din punct de vedere fizic sau material, ci poate o anume nemultumire sau poate ca eu as fi fost rotita din cauza careia sistemul sa aiba de suferit.

Undeva, ai simtit o incompatibilitate..

Da. Nu poti sa acuzi un sistem ca e de vina, ci tu esti de vina. Eu acum inca sint in procesul de a descoperi lucrul acesta. Uneori se spune ca pentru a te apropia de un lucru trebuie mai intii sa te departezi de el. Bine, unii vor spune ca am sarit prea departe. Dar ani la rind am stat in sistem si risti sa gindesti foarte impersonal. Iar mie nu imi place lucrul acesta. Ne imbogatim cind aducem ceva in plus, al nostru. Nu imi place sa fiu doar o rotita intr-un sistem si sa gindesc impersonal. Daca totusi accept sa fiu o rotita intr-un sistem, trebuie sa stiu inspre ce merg. Eu am preferat sa spun stop si m-am dat la o parte deocamdata. Daca pina acum lumea a crezut ca imi fac o cariera din teologie si ma uit din pasiune la filme, acum poate ca s-a schimbat, incep sa am o cariera in cinematografie, iar teologia sa fie o pasiune. Oricum, incerc sa-mi pastrez dramul de luciditate care ma poate ajuta sa fac lucrurile asa cum le doresc eu. Deocamdata sint doar un nou-venit in acest imens domeniu al cinematografiei. De altfel si in speech-ul de multumire am spus ca adevaratul cistigator e scenariul, si nu eu. Daca era un concurs de popularitate, poate ar fi fost meritul meu, dar acum e bine sa pastram ierarhia corecta: scenariul si apoi eu.

Ai un film preferat?

Sint multe, dar Legenda pianistului de pe mare, de Giuseppe Tornatore… E atit de frumos, cu o poveste atit de sensibila.

Dar din teologie care e modelul tau?

E greu, nu in sensul ca n-as gasi, ci in sensul in care am invatat urmatorul lucru: chiar si sfintii au fost oameni. Iar la nivelul acesta uman, daca au facut ceva peste, in sens pozitiv, cu atit mai bine, daca au ramas la nivelul uman i-am indragit de asemenea. Am avut profesori in seminar si in facultate care ne-au insuflat multa pasiune, dar nu mi-am ales niciodata un ideal pentru ca toti sint oameni si nimeni nu e perfect, si nu iti faci idealuri din oameni. Idealul e Hristos, care sigur nu va suferi niciodata nici o imperfectiune.