15 ONG-uri, apel împotriva Legii ce extinde interceptarea comunicațiilor electronice

vineri, 11 februarie 2022, 08:42
1 MIN
 15 ONG-uri, apel împotriva Legii ce extinde interceptarea comunicațiilor electronice

Un număr de 15 ONG-uri au lansat un apel prin care le cer senatorilor să respingă proiectul de lege ce extinde interceptarea comunicațiilor electronice.

Proiectul a fost introdus de Guvernul Florin Cîțu și obligă furnizorii de servicii de găzduire electronică cu resurse IP să creeze infrastructură de interceptare a conținutului și să o pună la dispoziția organelor de cercetare penală și SRI.

Punerea la dispoziția procurorilor și SRI urmează să se facă, potrivit proiectului, nu doar în condițiile Codului de procedură penală, ci și în condițiile Legii nr. 51/1991 privind securitatea națională.

Cele 15 ONG-uri care fac apelul sunt:

  • Asociația pentru Tehnologie și Internet

  • ActiveWatch

  • Centrul pentru Inovare Publică

  • Sindicatul Roman al Jurnaliștilor MediaSind

  • Declic

  • Centrul pentru Jurnalism Independent

  • Asociația Națională a Internet Service Providerilor ANISP

  • Code for Romania

  • Asociația Parcul Natural Văcărești

  • Funky Citizens

  • Asociația Miliția Spirituală

  • Asociația Respiro

  • CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică

  • Asociația Átlátszó Erdély (Transilvania Transparentă)

  • Asociația Interlan

Cât timp Codul de procedură penală nu prevede obligația de a pune la dispoziție anumite date – de exemplu “istoricul accesărilor cu momentele de timp aferente” (practic orice pagină web cu ora, minutul și secunda vizitei) – înseamnă că proiectul de lege extinde spectrul interceptării, explică semnatarii apelului.

Aflați amănunte de pe cursdeguvernare.ro.

Comentarii