3 milioane euro – bani dați de Arhiepiscopia Iaşilor în 2017 pentru activităţi filantropice

luni, 05 februarie 2018, 02:57
2 MIN
 3 milioane euro – bani dați de Arhiepiscopia Iaşilor în 2017 pentru activităţi filantropice

Weekendul trecut, toate sectoarele Centrului Eparhial al Ar­hiepiscopiei Iaşilor au prezentat rapoartele anuale pentru anul 2017 într-o şedinţă co­mună prezidată de Înaltpreasfinţitul Teofan, mitropoli­tul Moldovei şi Bu­covinei. Cu­mulând datele din raportul prezentat public de către Biroul de Presă al Arhiepiscopiei, suma totală oferită, prin toate structurile sale, în scopuri filantropice sau de ajutorare a altor persoane depăşeşte 3 milioane de euro.

În primul rând, în ceea ce pri­veşte activitatea filantropică a parohiilor, mănăstirilor, schiturilor, a preo­ţilor misionari etc., activitate care poa­te fi cuantificată în servicii de tip cantină socială, centru de zi, în beneficii materiale şi financiare, s-au folosit 4,6 milioane de lei cu care au fost asistaţi peste 120.000 de beneficiari. La acest capitol sunt incluse şi cheltuielile financiare implicate de prepararea de hrană pentru pelerinii hramului Sfintei Cuvioase Parascheva.

O sumă cu 50% mai mare, 6,6 milioane de lei, pentru care au fost 13.300 de beneficiari, a rezultat în urma activităţii birourilor de asistenţă socială, cantinele sociale, ONG-urile afiliate Arhiepiscopiei, centrele pentru copii, bătrâni şi persoane defavo­rizate de pe lângă centrul eparhial, protopopiate, parohii sau mănăstiri.

Spitalul Pro­videnţa a oferit, pe lângă activitatea medicală desfă­şu­rată în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi, aproape 500.000 de lei prin activităţi caritabile pentru 3.479 de beneficiari.

În total, aceste acti­vităţi adună astfel 11,69 milioane de lei, aproximativ 2,5 milioane de euro.

În afară ce aceste contribuţii, Arhie­pis­co­pia a oferit din rezervele proprii apro­xi­mativ 10.703 metri cubi de lemn pen­tru 308 beneficiari, cu o valoare to­tală estimată de aproape 3 milioane de lei.

Aproape 1.200 de preoţi

Conform cifrelor din raportul citat, în anul anterior au fost hirotoniţi 18 preoţi. Există 97 de aşezăminte monahale în Eparhia Iaşilor, 64 sunt mănăstiri unde sunt 1.729 de vieţuitori, 1.225 de parohii şi 11 filii, grupate în 13 protopopiate unde sunt în total 1.184 de preoţi.

În Biblioteca Mitro­politană „Du­mitru Stăniloae“ au mai fost donate 2.137 de volume, iar fondul total existent la finalul anului trecut a ajuns la 132/071 de volume.

În ace­laşi timp, Centrul de Pelerinaj a organizat 90 de pelerinaje în 2017, cu peste 3.000 de pelerini.

Pentru anul următor există şi o serie de obiective asumate, unul dintre ele fiind deschiderea, în parteneriat cu Primăria Agapia, a Centrului rezidenţial pentru vârstini „Cuvioasa Nazaria“, de lângă Mă­năstirea Văratic, dar şi proclamarea canonizării Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, dar şi a Sfântului Gheorghe Pele­rinul.

Comentarii