48 de planuri de afaceri finanţate de Euronest cu fonduri europene

marți, 22 ianuarie 2019, 02:50
2 MIN
 48 de planuri de afaceri finanţate de Euronest cu fonduri europene

Unde se duc banii şi ce vor să facă antreprenorii firmelor nou înfiinţate cu ei.

Dintre cei 113 aspiranţi la o finanţare nerambursabilă de 33.000 de euro, oferită de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Euronest, 48 au reuşit să treacă linia de sosire. Ieri, aceştia au semnat contractele, primind pe loc 75 la sută din finanţarea promisă, respectiv 24.750 de euro. Cursa a început astă-vară, iar selecţia proiectelor s-a încheiat la sfârşitul anului trecut.

Fiecare concurent înscris în programul Start Up Yourself a avut de îndeplinit mai multe cerinţe: să fie administratorul unei societăţi comerciale nou înfiinţate şi numai al acesteia, să fi absolvit cel puţin 10 clase, vârsta între 18 şi 64 de ani şi să aibă reşedinţa într-unul din judeţele Regiunii de Nord-Est.

De altfel, cel mai tânăr aplicant este un vasluian în vârstă de 19 ani, în timp ce decanul de vârstă are 60 de ani şi locuieşte în Piatra Neamţ.

Fiecare dintre câştigători trebuie să deruleze afacerea pe care şi-au propus-o pe parcursul următorilor trei ani, creând totodată cel puţin două locuri de muncă.

Prezent la ceremonia semnării contractelor, alături de directorul Euronest, Alina Popa, preşedintele CJ, Maricel Popa, le-a promis celor 48 că îi va vizita peste 6 luni. Dincolo de promisiunea şefului CJ Iaşi, trebuie precizat că lista are şi 9 rezerve – proiecte care îndeplinesc cerinţele, dar au avut punctaj mai mic.

Beneficiarii care îşi vor deschide noi afaceri cu banii europeni vizează domenii cât se poate de diverse: fotografie, fabricarea mobilei, specializare în domeniul IT, producţia de săpun natural artizanal, centru de prelucrare a anvelopelor uzate, fabricarea de jucării, cosmetică, sănătate (stomatologie, kinetoterapie), turism, activităţi recreative, cartografie aeriană etc.

Pe judeţe, Iaşul a luat partea leului (27 de proiecte), nemţenii şi băcăuanii au încheiat câte 6 contracte, la Suceava se vor derula 4 afaceri, la Vaslui 3, iar în Botoşani, 2. De altfel, ieri, alături de şefii de la Iaşi şi de competitorii câştigători, s-au aflat şi preşedintele CJ Bacău, Sorin Braşoveanu, şi vicepreşedintele CJ Botoşani, Dorin Birta.

Comentarii