A fost frig şi a plouat? Românii s-au descurcat!

marți, 29 iunie 2021, 22:50
2 MIN
 A fost frig şi a plouat? Românii s-au descurcat!

* După atâta frig şi ploaie a venit şi soarele; de căldură se înmoaie chiar şi trotuarele! E cald şi e bine (unii ar putea zice că e prea cald, deci nu-i prea bine), după ce a fost frig şi rău – mai ales pentru cei care au ales să-şi petreacă vacanţa ori concediul în primele săptămâni din vară, din luna iunie. Cu toate astea, există compatrioţi care s-au întors nu înfriguraţi, umezi şi trăgându-şi nasurile, ci chiar satisfăcuţi, pe alocuri; pentru a dezlega misterul stăm acum de vorbă cu managerul unui complex turistic:

– Bună ziua! Începutul verii a fost friguros şi ploios ca în octombrie, nu în iunie; cum s-au descurcat românii care s-au aflat la mare în acea perioadă?

– Nu prea ştiu exact cum, dar se pare că s-au descurcat. Românii sunt obişnuiţi cu vremurile rele, la plural, aşadar vremea rea, la singular, n-ar fi o problemă pentru ei. În plus, au avut şi ajutor neprecupeţit din partea noastră…

– Vă rog să dezvoltaţi ideea, să afle şi cititorii noştri.

– Adică ne-am adaptat cu toţii, că aşa-i firea noastră. Aveam pregătite zeci de corturi anti-caniculă: le-am transformat, de nevoie, în adăposturi anti-ploaie. Aveam şi sute de peturi de apă minerală, pentru cei deshidrataţi de la căldură: din toată apa aia am făcut ceaiuri fierbinţi, iar la cerere am vândut şi ţuică fiartă, cu piper, 5 lei aia mică. Şi am refolosit umbrelele de soare, le-am închiriat cu ora turiştilor, să nu se ude.

– Aşadar turiştii au reuşit să se apere de frig, nu?

– Exact! S-au apărat de frig şi au scăpat şi de insolaţie, de bronz din ăla, urât, cu pete albe, ca de tractorist, că au stat înfofoliţi în pături.

– Au mai cumpărat turiştii bere rece, îngheţată, răcoritoare, ca de obicei?

– Daaaa, mai ales de când s-au prins că sucurile răcoritoare se pot fierbe şi îngheţata merge în loc de frişcă pe cafeaua fierbinte. Cei mai tari au fost nişte turişti din Vaslui, care au demontat instalaţia de răcit berea şi, într-o oră, au făcut din ea şi din butoaie căzănel de rachiu. Veniseră pregătiţi, aveau pufoaice, dar au folosit şi prosoapele din camerele de hotel, că erau mari, groase şi flauşate!

– Ar fi fost normal ca, în asemenea condiţii, cei mai mulţi turişti să se întoarcă acasă…

– Cum să te întorci acasă de la mare ud, răcit şi alb ca brânza? Nu râd de tine vecinii până în vara următoare? Noi am montat nişte panouri speciale pentru făcut poze de trimis cunoscuţilor, să crape de ciudă. Turistul bagă capul, zâmbeşte, face poza şi o trimite pe WhatsApp, cu explicaţii, gen "Tocmai am aterizat în Alaska / Antarctica / Tibet / Groenlanda, pentru un concediu de vis cu senzaţii extreme!".

Comentarii